Poate suna surprinzător, dar celebra Revoluție Franceză nu i-a afectat din cale-afară pe marii proprietari din Bordeaux. Doar un foarte mic număr a căzut pradă noilor autorități și ghilotinei, în haosul ce a urmat revoluției. Unii au decis să emigreze și, doar atunci, domenii imense gen Leoville, au fost împărțite. Efectul se vede și astăzi, existând numai puțin de 3 proprietăți care poartă numele Leoville: Las Cases, Barton și Poyferre.
Şi iată că ajungem la momentul clasificării întocmite de Andre Simon, în a sa carte “Bottlescrew days“, așa cum arăta pe la 1800. Lista este raportată la piața de desfacere din Anglia.
Premiers crus (24 lire/per butoi, preț de deschidere)
Margaux
Lafitte (sic!)
Latour
Deuxiemes crus (20 lire/per butoi, preț de deschidere)
Brane-Mouton (Rothschild)
Rauzan
Lascombes
Durfort
Gorse (Brane-Cantenac)
Leoville
Gruaud-Larose
Troisiemes crus (18 lire/per butoi, preț de deschidere)
Pichon-Longueville
Cos d’Estournel
Bergeron (Ducru-Beaucaillou)
Brane-Arbouet (Lagrange)
Pontet-Langlois (Langoa)
Kirwan
Chateau de Candale (Issan)
Malescot
De Loyac – Margaux (??)
Quatriemes crus (12 lire/per butoi, preț de deschidere)
Giscours
Saint-Pierre
Mandavit (Duhart-Milon)
Pontet-Canet
Dinac (Grand-Puy-Lacoste)
La Colonie (mai tarziu, proprietate integrata in Malescot)
Ferriere
Tronquoy-Lalande
Grand-Puy-Ducasse
Pouget
De Terme
Boyd (Cantenac)
În primul rând, aș remarca lipsa lui Haut-Brion, dar clasificarea nu a luat deloc în calcul vinurile de Graves. De asemenea, există nume extrem de importante care nu-și fac apariția în lista de mai sus: Calon-Segur, Palmer (pe atunci, de Gasq), Talbot, Branaire – Ducru, Beychevelle sau Lynch-Bages. Aș mai menționa și diferențele de preț destul de mici între primele 3 categorii, prăpastia formându-se odată cu vinurile din a patra treaptă de clasificare.
Anii 1820 au marcat apariția primelor rapoarte detaliate privind vinurile de Bordeaux, cele mai notabile fiind cele ale lui Wilhelm Franck (Traite sur le Vins du Medoc et les Autres Vins Rouges du Departement de la Gironde) și ale broker-ului Paguierre (Classification et Description des Vins de Bordeaux). Tot în acea perioadă, au ieșit la lumină și primele cărți despre vinurile Franței, cele mai importante fiind semnate de Andre Jullien (Topographie des Tous les Vignoble Connus, 1816) și de Alexander Henderson (The History of Ancient and Modern Wines, 1824).
Cam în aceeași vreme, firma de brokeraj Tastet and Lawton (menționată deja în primul episod al istoriei noastre) a întocmit o clasificare proprie și detaliată, fiind singura entitate din domeniu care a publicat așa ceva. Lawton, ca broker între cumpărător și vânzător, a fost un individ aflat direct în mijlocul acțiunii și un cunoscător de primă mână al fenomenului. Astfel că această listă este destul de importantă. Din nou, trebuie să menționez că vinurile de Graves au fost lăsate deoparte, Haut-Brion nefăcându-și apariția nici de această dată. Iată și lista completă:
Premieres crus
Lafite
Latour
Margaux
Deuxiemes crus
Brane-Mouton (Rothschild)
Rausan
Leoville-Las-Cases
Leoville-d’Abbadie (încorporat mai târziu în Las-Cases)
Leoville-Barton
Leoville-Poyferre
Gruaud-Larose
Rauzan
Lascombes
Troisiemes crus
Calon-Segur
Pichon-Longueville
Gorse (Brane-Cantenac)
Ducru-Beaucaillou
Kirwan
Brown
Castelnau (??)
Candale (Issan)
Malescot
Lagrange
Loyac, Margaux
La Colonie (încorporat mai târziu în Malescot)
Marquis d’Alesme
Ferriere
Cos d’Estournel
La Tour-Carnet
Langoa
Beychevelle
Saint-Pierre
Branaire
Quatriemes crus
Daux (mai târziu, Talbot)
Pouget
Giscours
Pontet-Canet
Grand-Puy-Lacoste
Grand-Puy-Ducasse
Dubosc, Saint-Julien (??)
Deyrem, Saint-Julien (??)
Popp (mai tarziu, Camensac)
Coutanceau (mai târziu, Belgrave)
Desmirail
Marquis-de-Terme
Tronquoy, Saint-Estephe
Morin, Saint-Estephe
Deleveau, Saint-Estephe (??)
Durand (mai târziu, Prieure-Lichine)
La Lagune
Du Tertre
Massac, Cantenac (în zilele noastre, parte din Boyd-Cantenac)
Leroy, Cantenac (??)
Monbrun, Cantenac
Legras (mai târziu, D’Angludet)
Dacă ne rezumăm strict la numele care apar în lista de mai sus, o concluzie ar fi că nu sună foarte diferit de clasificarea oficială din 1855. Bineînțeles, nu am luat în calcul diversele diviziuni și absorbții, tranziția unor proprietăți din a treia categorie spre cea de-a doua sau că, mai târziu, a apărut și o a cincea divizie în peisaj. Din nou, cel mai important nume omis este viitorul Chateau Palmer și care, probabil, trecea pe atunci printr-o perioadă foarte sumbră a existenței sale. Durfort-Vivens nu este nici el de găsit în listă.
În concluzie, mult trâmbițata listă din 1855 nu a apărut din neant, așa cum a apărut Terra în cartea biblică a Genezei. Nu a fost decât rezultatul unei evoluții întinsă pe mai mult de două secole de tentative repetate în acest sens.
