Dicționarul Vinului

LIMBAJUL VINULUI: Literele H-L

Lumea vinului își are termenii, limbajul propriu. Fie că vorbim despre cuvinte folosite spre a descrie caracteristicile unui vin, fie că ne referim la acele sintagme pe care cunoscătorii – și nu numai, le utilizează pentru a exprima diferite situații sau aspecte din industria vinului, o explicare a noțiunilor importante legate de acest domeniu se impune ca un demers publicistic destinat celor care doresc să cunoască toate subtilitățile unei lumi aparte.

Cele două seturi de termeni fac referire, pe de-o parte, la poezia licorii, pe de cealaltă parte, la povestea tehnologică.

Dicționarul vinului de la A la Z continuă astăzi cu termenii care încep cu literele de la H la L.

 POEZIA LICORII

 I

Ierbos: descriptor pentru arome vegetale, care pot varia de la iarbă proaspăt cosită până la lemongrass.

 Î

Închis: vin cu arome greu sesizabile. Termen folosit de obicei pentru vinuri care au fost învechite perioade mai lungi în sticlă şi care au o inerţie mai mare în dezvoltarea buchetului.

L

Lemn dulce: termen consacrat ca “licorice” sau “liquorice”, iniţial pentru a descrie aroma specifică a unui popular desert dulce-sărat american.

Lemnos: termen generic pentru orice vin care a interacţionat cu lemnul de stejar. Senzaţia de lemnos este pregnantă în perioada de după îmbuteliere, dar se diminuează în timpul învechirii la sticlă.

Limpede: fără particule vizibile în suspensie

 

POVESTEA TEHNOLOGICĂ 

H

Halbfüder: butoi de stejar specific german, cu o capacitate de 500 de litri

Halbstück: butoi de stejar specific german, cu o capacitate de 600 de litri

Hidrogen sulfurat: substanţă produsă în interacţiunea dintre dioxidul de sulf şi hidrogen, care provoacă deseori un defect serios vinului. Mirosul specific, de ou clocit, poate fi eliminat prin aerisire, dacă defectul s-a instalat relativ recent. La vinurile învechite, hidrogenul sulfurat se transformă în mercaptani. (v. Mercaptani)

I

Ice wine: v. Eiswein

Imperial: sticlă de 6 litri, echivalentul a 8 sticle de 0,75 l.

IGT: Abreviere folosită în Italia pentru Indicaţie Geografică Tipică – “Indicazione Geografica Tipica” – echivalent cu românescul IG – Indicaţie Geografică. Este cea mai de jos treaptă de calitate ale cărei reguli sunt stabilite prin lege de guvernul italian.

Î

Închidere alternativă: orice substitut pentru dopurile tradiţionale de plută, de la capsă cu filet la dop de sticlă sau dop de polimer

Învechire: păstrarea vinurilor îmbuteliate în vederea atingerii unei calităţi superioare

În orb: (despre degustări) Degustare şi evaluare a vinului fără a deţine informaţii prealabile despre vin.

J

Jeroboam: sticlă „dublu-magnum”, de 3 litri în Champagne şi Burgundia, echivalentul a 4 sticle de 0,75 l. În Bordeaux, Jeroboam este considerată a fi sticla de 4,5 litri, echivalentul a 6 sticle de 0,75 l.

K

Kosher: vin produs sub supravegherea unui rabinul, pentru a fi asigurată puritatea, curaţenia ritualică.

L

Landwein: termen german care desemnează vinuri cu puţin superioare calitativ vinurilor de masă (tafelwein). Echivalent relativ al francezului „vin de pays”.

Licoare de Tiraj: lichid compus din zaharuri şi drojdii adăugat vinurilor cu fermentaţia încheiată, în vederea declanşării fermentaţiei secundare, necesară producerii de vinuri spumante

Licoare de expediţie: lichid adăugat în vederea îndulcirii vinurilor spumante după degorjare, format de obicei dintr-un amestec de zaharuri şi un vin-bază.

Lot (număr de…): O iniţiativă din 1992 a Uniunii Europene îi obligă pe producătorii de vin să înscrie un număr de lot pe fiecare sticlă vândută în interiorul UE. Dincolo de trasabilitate, acest număr ajută la identificarea falsurilor, care pot fi astfel scoase de pe piaţă mult mai eficient.

Licoros: vin desert cu o concentrație alcoolică similară celei a lichiorurilor și arome similare. Vin gras, oncutuos, de calitate, cu arome specifice.

Limpezire: proces prin care se elimină particulele solide din vin, prin cleire şi filtrare sau depunere gravitațională urmată de pritocire.

Lumea Nouă: ţări pentru care producerea vinului este considerată a fi o ocupaţie modernă, prin opoziţie cu tradiţia vitivinicolă milenară din Europa şi Nordul Africii.

Lumea Veche: ţările în care vinul se produce în mod tradiţional de foarte mult timp. În general, termenul se referă la Europa şi Africa de Nord

 

Mulțumiri prietenului nostru, somelierul Sergiu Nedelea, care ne-a pus la dispoziție acest mic dicționar, publicat în premieră în „Caiet de Somelier”, suportul de curs al școlii sale de somelieri (www.curssomelier.ro).