Un mic “experiment” realizat în colaborare cu deja ultra-cunoscutul Liviu Grigorică.
Concluzia este una simplă: bun vin, domnilor, bun de tot. Cuvântul de ordine este: vişină. În toate accepţiunile posibile: proaspătă, bine coaptă, confiată, cea din vişinată. Vinul nu excelează la capitolul complexitate aromatică, dar poate este mai bine aşa; pentru a fi un vin serios, nu trebuie să ai zeci de arome , doar pentru a lăsa impresia de complexitate. Baricarea nu este excesivă; lemnul este subtil, ascuns bine, atât cat este. Domină senzaţiile florale şi de fructe roşii bine coapte, cu vişina în rolul dirijorului. Mai există şi ceva nuanţe de cafea, măsline şi pământ. Dar abia la gust îţi dai seama de seriozitatea acestui mic monstru; structură betonată şi monolitică, corp plin, vinul îţi invăluie toate papilele, te prinde ca un cleşte; la final, taninurile vin ca un tăvălug, dublaţi de o aciditate excelent integrată. Chiar dacă la început ţi se creează impresia de vin democratic, finalul taninos cu post-gust prelung te ia pe sus şi te întoarce la 360 de grade.
Este genul de vin care îmbină foarte fericit fructuozitatea Lumii Noi cu structura clasică a Lumii Vechi. Un Merlot care mi-a amintit de un St. Emilion modern şi cu oarecare pretenţii. Trebuie neapărat băut în compania unor preparate “cu greutate”, din carne roşie.
Pentru cei care mai deţin sticle din această recoltă, am o veste bună: vinul încă se prezintă într-o formă de invidiat pentru vârsta sa. Deci, cum ar spune americanul: “smoke’em if you got’em”.
