Nu am să abuzez de prea mulţi descriptori, deoarece punctul forte al acestui Revelatio nu stă în paleta aromatică. Cum este de obicei cazul cu vinurile Davino, de remarcat este precizia lor aproape matematică în exprimare.
Notele elegante de fruct bine copt ale Sauvignon-ului se îmbină fara cusur cu cele “verzi” şi uşor mai crude ale Feteştii Albe. Impresia de rafinament apare la tot pasul, vinul nu este expansiv şi execută perfect o partitură gândită în cele mai mici detalii. Gustativ, atacul este mediu ca intensitate, precis, elegant; echilibrat în toate departamentele, suplu şi perfect dozat în mijlocul consistent. Aciditatea este excelent integrată deja, dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat este finalul neaşteptat de lung şi de expresiv. Extrem de puţine vinuri albe autohtone reuşesc să puncteze maxim la acest capitol.
Mi-a amintit foarte mult de varianta 2009 a aceluiaşi vin, unul dintre cele mai bune exemplare româneşti pe care le-am încercat în această viaţă. Aceeaşi structură monolitică, oţelită, care anunţă o viaţă mult mai lungâ decât s-ar aştepta cei mai mulţi dintre noi. Norocoşii care deţin Revelatio 2012 şi la sticlă Magnum se pot considera deja privilegiaţi.
