Flamboyant al celor de la Davino este un vin care gravitează de unul singur, într-o ligă doar a lui. Cel puţin, asta este impresia pe care mi-a lăsat-o, după ce l-am încercat. Este unul dintre foarte puţinele vinuri românești care își merită renumele, oarecum și preţul, devenind un soi de “cult wine” pe la noi.
Imediat cum duci paharul la nas, îţi dai seama ca ai de-a face cu un vin rasat, din materie superioară. Amalgamul de fructe roșii și negre este dublat de senzaţii de pielărie, condimente uscate, prune proaspete și uscate, smochine si cafea. Dacă la început, Feteasca Neagra ia prim planul, după o vreme, Cabernet-ul preia frâiele cu aromele sale de coacăze, mult cassis și chiar aluzii de ardei gras. Nasul este schimbător și complex, iar lemnul este perfect integrat. Gustativ, avem un vin robust, dens, cu o concentraţie a fructului perfect gândită în context. Contrar așteptărilor, nu este un vin expansiv, aromele nu îţi invadează toată gura pentru a da impresia unei false complexităţi, ci se adună în mijlocul extrem de consistent. Tot acest conglomerat este temperat de o aciditate puternică și perfect integrată, plus un munte de taninuri coapte si excelent șlefuite. Final lung, persistent, cu note pure de fruct roșu, cireașă neagră, cafea și condiment. Alcool bine ţinut în frâu.
Chiar dacă intensitatea este la cote destul de înalte, vinul reușește să nu lase impresia de greutate excesivă și nu este obositor. Stilul este clar unul modern, dar în acest caz, vinul este de partea bună a vieţii. Are absolut tot ce vrei: fruct, puţină eleganţă, puritate, structură, echilibru impecabil, potenţial cât cuprinde. Cu toate că mai sunt unele vinuri autohtone care doresc a fi undeva pe acolo, nici unul nu reușește să capteze toate aceste atribute atât de precis. Flamboyant pare genul de exemplar care îndrăznește să depășească o anumită graniţă și care, mult mai important, nu se rătăcește imediat după ce a trecut în noul teritoriu.
