Davino este un producător care şi-a făcut apariţia de foarte multe ori ȋn această rubrică. Motivul este unul cât se poate de simplu, cel puţin din punctul meu de vedere: ȋn continuare, consider că Davino rămâne cel mai important nume din lumea autohtona a vinului. Dovadă stau constanţa şi consistenţa ȋn calitate de-a lungul anilor, cam pe toate gamele din portofoliul acestuia. Adevărata reputaţie poate fi obţinută doar prin aceste atribute menţionate mai sus, nu printr-o prezenţă meteorică ȋn stratosfera preţurilor.
Dacă varianta deja defunctă, Rezerva Alb, rămâne pentru mine cel mai reuşit vin alb românesc, care a văzut vreodată lumina zilei, despre Rezerva Roşu pot spune cam acelaşi lucru ȋn categoria sa de culoare. Da, preţul este unul foarte mare, ȋn special pentru un vin românesc, dar pe deplin justificat. Avem de-a face cu un vin rar, care apare doar ȋn anumiţi ani de recoltă şi este un vârf de gamă ȋn adevăratul sens al cuvântului. Iar după umila mea părere, este unul dintre foarte puţinele vinuri roşii de la noi despre care poţi spune că are un potenţial real de ȋnvechire. Nu prea sunt şanse de a juca ruleta rusească ȋn acest caz.
Privitor la varianta 2009, aşteptările nu mi-au fost ȋnşelate; totuşi, părerea mea este că am avut ȋn faţă un vin ȋncă prea tânăr şi nepregătit pentru a-şi dezvălui ȋntregul arsenal, la acest moment. Un exemplar complet, multistratificat, puternic, rafinat. Dacă Flamboyant punctează mai mult la capitolul plăcere imediată, Rezerva este net superior la capitolul structură. Nici câteva ore ȋn decantor nu l-au ȋmblânzit prea mult. Este un vin făcut să reziste şi destinat mai mult celor dispuşi să aştepte cel puţin 10 ani de acum ȋncolo. Ca şi ȋn cazul Rezerva alb, lungimea finalului pare din altă galaxie. Cu siguranţă, un vin mare şi care se poate lua lejer la trântă cu exemplare din alte zone mult mai titrate ale lumii.
