Pe la sfârșitul anilor ’90, exista NovVin, un târg anual de vinuri, ținut în noiembrie, la Sala Palatului, unde o mână de producători își lansau cele mai recente etichete sau vinurile noi. A dispărut. A venit Salonul VinVest, de la Timișoara, extins cu întâlnirile VinTest din București. Apoi, din afara industriei, niște organizatori de târguri s-au hotărât să intre pe piața extrem de conflictuală a vinului și să împace lupii, verzele și caprele, drept pentru care a apărut GoodWine.
Au fost ediții de succes, au fost și câteva întruniri mai „între noi”, dar târgul a dovedit că cei din industrie ar putea, la o adică, să se strângă laolaltă, câtă vreme unul nu are mai multă influență decât altul. Pentru că asta e problema din lumea vinului, de când am (re)început să punem vin în sticle: dacă îți place de X, ești obligat să-l înjuri pe Y. Sau se subînțelege că o faci.
În ultimii ani, au mai apărut ReVino și WineUp, locuri în care ajung, teoretic, doar vinuri premium, iar producătorii sunt prezentați în mod egal, nu pe măsura bugetelor de marketing. Cu un public restrâns, dar specializat, cele două saloane / expoziții / evenimente dedicate vinului par să se desfășoare neconflictual. Să fie într-un ceas bun!
Și totuși, se simte că nu e așa. Expozanții își zâmbesc unul altuia precum Goldie Hawn și Meryl Streep cu o secundă înainte să-și pună piedică pe scări. Nu te trage nimeni de mânecă spunând „mă bucur că-ți plac vinurile mele, dar stai să vezi ce bunătăți are și vecinul!”. Ba chiar te măsoară circumspect când ajungi la standul lor, cu o expresie de „am văzut că ai fost pe la X înainte, a făcut vreun vin de băut anul ăsta? Păi, ce? Ăla face vin? Dacă ți-a plăcut vreunul înseamnă că nu te pricepi, tati…”.
Lumea vinului nostru pare a fi devenit cea mai mare aglomerație de mici dumnezei din lume. Nicăieri nu mai găsești atâta lipsă de solidaritate, atâta convingere că universul se învârte în jurul sticlelor tale, atâta suficiență tradusă în branding „edgy”, marketing redus la oferte 2+1 și comunicare pe spezele secretarei, între două mailuri. Și toată lumea dă vina pe târg, mai vocal sau mai șoptit și, brusc, faptul că târgul „nu mai e ce a fost” devine explicație pentru situația semidramatică, potențial catastrofală, a întregii piețe de vinuri din România.
Organizatorii de târguri sunt de vină că vând moldovenii de peste Prut mai mult decât „ai noștri”, că rețelele de retail aduc vinuri din Franța și Spania care sunt mai bune și mai ieftine decât ale noastre, târgul de vin din România n-a știut să exporte tir după tir de vin premium românesc către Londra și New York…
Cu riscul de a stârni un viespar, cred că această rupere între „vecini” –din punct de vedere geografic sau de piață, precum și delegarea constantă a vinovăției sunt de vină pentru faptul că, după zece ani de participări la concursuri și expoziții internaționale, lumea încă nu are habar că în România se face vin. Pe de o parte, munca infinită a podgoreanului, cu tributul său de sânge și sudoare, îl obligă pe acesta să-și iubească vinul. Dacă nu ar fi cel mai bun – din regiune, din țară, din lume – atunci munca sa n-ar avea sens, nu? Să admiți că ai făcut un vin prost înseamnă să cazi într-o disonanță cognitivă fără soluție. Și atunci, ca să poți s-o iei de la capăt în fiecare dimineață, trebuie să te convingi că ești cel mai bun. Ok, asta se poate înțelege.
Dar când asta înseamnă cacofonii, aberații, stocuri nevandabile, un business care aduce pierderi tot mai mari de la un an la altul, poate e cazul să te oprești și să te gândești că succesul pe care l-ai avut în construcții, în comerț, în banking sau în politică nu are nimic de-a face cu capacitatea de a gestiona o cramă. Și poate te gândești să angajezi niște oameni care știu ce fac, ca să nu mai râdă lumea de tine pe la spate. Și poate, doar poate, dacă se va întâmpla așa, o să vină ziua în care oenologul face vin, comunicatorul comunică, horticultorul lucrează via și omul de vânzări aduce contracte. Și, în ziua aceea, cu siguranță am putea avea și târguri de vin la care oamenii își strâng mâinile sincer, se felicită din inimă și se bucură fiecare și de vinurile celuilalt. Până atunci, însă, lăsați târgurile în pace. Nu ele sunt de vină pentru ce nu merge. Vrem nu vrem, GoodWine, ReVino, VinVest, WineUp și toate care mai sunt nu pot face altceva decât să fie o oglindă a pieții. Și trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, nu?
