Cum ȋn ultimii ani am virat puternic spre vinurile mature şi vechi, nu mă pot abţine să nu mă gândesc la diferenţa enormă dintre aceste exemplare şi vinurile “realizate” ȋn zilele noastre. Pe zi ce trece şi odată cu fiecare vin matur degustat, mă ȋncearcă un sentiment puternic de ataşament faţă de aceste lichide din alte vremuri. Trebuie să recunoaştem că, de cel puţin 25-30 de ani ȋncoace, stilul de vinificaţie s-a modificat radical ȋn multe regiuni viticole ale lumii, chiar şi ȋn zone tradiţionale din Lumea Veche (Rioja, Bordeaux sau Brunello). Sunt de acord că şi schimbarile climatice au avut un impact asupra vinului modern dar, de cele mai multe ori, avem de-a face cu o acţiune “voită” ȋn această direcţie. Fie că vorbim de ceea ce se ȋntâmplă ȋn vie şi ȋn cramă, sau fie că ajungem la spinoasa problemă a vânătorii de puncte Parker.
Deci, pentru a-mi exprima sentimentul de plictis acut provocat de multe “bombe” moderne dar şi de această perioadă de izolare pandemică, iată o serie de reguli pentru ca acestea să aibă succes garantat – atât la critici, cât şi la consumatori:
1. Culoare cât mai ȋntunecată şi mai intensă. Vinurile de acest gen pur şi simplu mă sperie puţin. Apropos, ştiaţi că există un aditiv folosit ȋn industria alimentară şi denumit “Mega Purple” ? Ghiciţi, vă rog, pentru ce este folosit. Exact, pentru a intensifica atât culoarea, dar şi mirosul sau gustul. La un moment, un studiu a arătat că acest aditiv ar fi fost folosit ȋn industria vinului, ȋn proporţie de 20%.
2. Fruct, fruct şi iar fruct. Ȋn cantităţi industriale şi cât mai copt. De cele mai multe ori supra-copt, dar ce mai contează? Când duci paharul la nas, trebuie să fii invadat de arome. Impact reuşit, succes garantat, mai ales ȋn degustările ȋn orb sau ȋn cadrul concursurilor de profil. Ce mă amuză puţin este faptul că mulţi confundă abundenţa aromelor de fruct cu nivelul de complexitate a vinului.
3. Nivel de alcool cât mai ridicat. Această problema a fost atacată de mulţi comentatori din domeniu şi s-au tras destule semnale de alarmă ȋn acest sens. Astăzi, daca nu faci un vin de cel puţin 14,5% alc, toţi se uită strâmb la tine. Am citit şi auzit opinii de genul că un nivel mai mare de alcool ajută vinul să reziste mai mult ȋn timp. Nu prea ȋnţeleg exact cum s-ar putea manifesta un astfel de ajutor, dar sunt curios ce părere au despre asta un vechi Riesling german de 8-9% alc sau un Bordeaux matur de 11-12% alc, aflate ȋn formă excelentă şi acum. Dar cu aciditatea, taninurile şi echilibrul cum rămâne? Deh, simple detalii.
4. Vinul modern trebuie să fie cât mai “greu”, extractiv, să apese cât mai tare pe bietele papile gustative, să fie cât mai glicerinos. Normal, aromele trebuiesc potenţate la maximum. De altfel, asta este şi o modalitate foarte ingenioasă de a ascunde eventualele defecte. S-a ajuns până la situaţia ȋn care unii reproşează lipsa de corpolenţă ȋn cazul unui Pinot Noir sau Gamay de Beaujolais. Să acuzi astfel de vinuri că sunt ceva mai “light” este pe cât de amuzant, pe atât de penibil. Cuvântul de ordine acum este “subţire”, vremea lui “fin” sau “elegant” s-a pierdut demult ȋn negura timpului.
Recunosc faptul că vinul a câştigat dramatic ȋn calitate, ȋn ultimii 25-30 de ani. Acum depinde şi ce ȋnţelegem prin calitate. Aş spune, mai degrabă, că s-au eliminat multe defecte din trecut. Ȋn schimb, acest produs s-a uniformizat, s-a globalizat pană ȋntr-un punct ȋn care există riscul să-şi piardă identitatea şi unicitatea ȋn panteonul băuturilor de tot felul. Din păcate, acest virus a cuprins şi mulţi producători autohtoni. Am băut multe vinuri româneşti şi multe se pierd ȋn mediocritatea modernităţii. Culmea, nu poţi spune că nu sunt calitative, doar că nu au măcar un strop de personalitate. Excepţiile sunt foarte puţine, iar de multe ori preturile sunt prohibitive ȋn acest caz. Raportat la ce poţi găsi ȋn alte regiuni ale lumii, bineȋnţeles.
