Iată una dintre cele mai plăcute surprize în materie de Pinot Noir românesc, de care m-am lovit până acum. Nu sunt deloc impresionat de vinurile bio, eco, naturale sau cum doriţi să le mai spuneţi, aşa că nu acesta a fost principalul motiv al achiziţiei respctive. Pur şi simplu, am profitat de un preţ foarte bun al unui celebru lanţ de retail (sub 20 lei). În plus, am dezvoltat o adevărată obsesie în a găsi un Pinot autohton decent la preţ, tipic înainte de toate, care să nu fie confundat cu un Syrah, să nu aibă miros de Skittles sau să fie luat la mişto prin vinificarea în rose. Ei bine, dragilor, se pare că am găsit ceea ce căutam. Culmea, la Adamclisi.
Din păcate, Crama Frâncu nu se bucură de o expunere solidă în piaţa noastră, preferând să planeze sub acţiunea radarelor. Dar şi-au câştigat o mică reputaţie prin faptul că sunt unii dintre foarte puţinii producători de la noi, care au în portofoliu doar vinuri ecologice.
Nu mă aşteptam la un vin care să-mi dărâme universul din temelii şi nici nu am găsit aşa ceva. Dar mi-a plăcut din cale afară simplitatea acestui exemplar, prin notele sale sincere de cireaşă proaspătă, zmeură şi aluziile cărnoase. Uşor de băut, moale, suculent, prezintă o naturaleţe dintre cele mai plăcute în exprimare. Bine echilibrat, curat, aciditate puternică şi un final scurt dar onest, fără complicaţii inutile şi pretenţii forţate de complexitate.
În concluzie, dacă vrei cu adevărat să produci un Pinot decent şi tipic, se poate. Condiţia de bază este să nu-ţi baţi joc de el, mai ales că avem de-a face cu, probabil, cel mai capricios soi din galaxie. Dacă nu te pricepi, mai bine o laşi baltă şi te rezumi la omniprezentul Cabernet, care nu-ţi va da mari bătăi de cap.
