Trebuie să spun din capul locului că nu am intenția să operez cu unelte de istoric profesionist, nu că nu le-aș întelege, ci pentru că nu sunt unul. Această serie de articole despre istoria vinului românesc nu se vrea un tratat sau mai știu eu ce unealtă academica, ci o modestă citire în grilă a mărturiilor istorice, menită să scoată la iveală chestiuni potențial utile pentru unii, fie măcar amuzante pentru alții.
De obicei, după cum am observat cu toții, în ce privește vinul românesc, trimiterile la istorie sunt o suma de aserțiuni lipsite de bibliografie, uneori chiar de logică, copiate de la carte la carte, în Introducere. Facem vin de 4000 sau 2000 de ani, Ștefan cel Mare, Cotnari via Descriptio Moldaviae, medalii de aur prin secolul XIX la diverse concursuri la care participau 10 vinuri. Și asta e tot. Nimeni n-a stat să răscolească un pic, să găsească ceva inedit.
Nu se poate ca truismele amintite să fie tot ce se știe. Dacă avem tradiție, ea trebuie să fi fost consemnată undeva. Cum ai noștri nu au fost prea buni la consemnat, mi s-a înfățișat evident că diverșii călători în treacat pe aici trebuie să fi scris cele văzute. Și, desigur, nu m-am înșelat.
Bunăoară iată astăzi ceva scurt. Opiniile a doi călători străini în Țările Române:
“Deoarece nu se face nici un export de vin, care ar aduce bani, ci acesta se vinde numai în țară, nu se depune prea multa sârguință pentru o mai buna păstrare a lui. Cea mai mare parte din vin s-a terminat (în butoi!), când dă frunza de viță.”
“Unul dintre cele mai mari plusuri ale vinului românesc este și cel mai mare minus: România se numară printre producatorii relativ mari de vin din lume care sunt capabili să consume tot ceea ce produc. Din acest motiv de multe ori nu există o apetență reală pentru piața externă.”
Primul citat e din lucrarea Reise von Pressburg Nach Hermannstadt in Siebenbiirgen, Diinkelspiegel and Leipzig, semnata Johann Lehmann, de fapt pseudonimul lui Christopher Seipp, directorul unei trupe de teatru din Pressburg, azi Bratislava, capitala Slovaciei. Lucrarea a apărut în 1785.
A doua opinie provine de la Angela Muir, și face parte din interviul luat de Vinul.ro, apărut în numărul pe septembrie 2012. Puține s-au schimbat de atunci, exporturile (pe anul 2016) fiind mărunte față de valoarea pieței interne. Angela Muir, cetățean britanic, este unul dintre cei 300 de Master of Wine (distincție considerată cea mai înalta formă de calificare profesională în domeniul degustarii vinului).
Între cele două pareri, trebuie să fiți de acord cu mine- destul de asemănătoare, au trecut 227 de ani.
Între timp s-au descoperit: becul, penicilina, fisiunea nucleară, pampersii, internetul, dansul pinguinului și cana de cafea cu încărcare usb.
Între timp, pentru noi, doar mijlocul de transport s-a schimbat. Carpeta însă a ramas la locul ei.
