Dicționarul Vinului

LIMBAJUL VINULUI: Litera G

Lumea vinului își are termenii, limbajul propriu. Fie că vorbim despre cuvinte folosite spre a descrie caracteristicile unui vin, fie că ne referim la acele sintagme pe care cunoscătorii – și nu numai, le utilizează pentru a exprima diferite situații sau aspecte din industria vinului, o explicare a noțiunilor importante legate de acest domeniu se impune ca un demers publicistic destinat celor care doresc să cunoască toate subtilitățile unei lumi aparte.

Cele două seturi de termeni fac referire, pe de-o parte, la poezia licorii, pe de cealaltă parte, la povestea tehnologică.

Dicționarul vinului de la A la Z continuă astăzi cu termenii care încep cu litera G.

POEZIA LICORII

Gras. Vinul gras prezintă un corp plin, cu senzaţii de densitate, vâscozitate.

Gem / Magiun. Termenul „gem” sau „magiun” descrie un vin bogat în arome de fruct, dar fără senzaţii intense de taninuri.

Greu. Vinul greu conține taninuri şi alcool în exces, fapt ce nu constituie neapărat un defect.

Gol. Vinul gol nu are arome de fruct și nu impresionează gustul în nici un fel.

POVESTEA TEHNOLOGICĂ

Gelatină. Gelatina este un agent de filtrare utilizat pentru înlăturarea excesului de taninuri şi a altor compuşi fenolici cu sarcină negativă.

Globalizare. În lumea vinului, termenul „globalizare” se referă la internaţionalizarea industriei producătoare de vin, nu doar din punctul de vedere al corporaţiilor existente, ci inclusiv prin generalizarea practicilor de vinificare, de management al suprafeţelor de viţă-de-vie, a stilurilor de vin şi a metodelor de marketing.

Grad optim de coacere. Punctul în care un strugure a atins echilibrul dintre acizi şi zaharuri este denumit grad optim de coacere. În ultima perioadă, în determinarea acestui punct optim (eng. „ripeness”) se ia în considerare şi concentraţia de compuşi fenolici (arome).

Grand cru. Folosit în clasificările regionale ale vinului, termenul Grand cru desemnează o podgorie renumită pentru reputaţia ei de a produce vinuri de mare calitate. Nu e o clasificare propriu-zisă a vinului, în schimb indică potenţialul locului din care provine, sau a „terroir”-ului. Este cel mai înalt nivel de clasificare a vinurilor AOC din Burgundia sau Alsacia. În Burgundia, există şi un nivel inferior, cunoscut ca Premier Cru.
Termenul a fost inventat de călugării cistercieni, în acele vremuri Biserica fiind principalul proprietar de podgorii. Călugării au studiat calitatea vinurilor din loturi distincte şi, în decursul timpului, au început să izoleze acele regiuni care, în mod constant, produceau vinuri cu arome, corp, culoare şi putere similare şi le-au ales numele de „crus”. Cele mai apreciate vinuri Grand cru sunt cele din Bordeaux, mai ales cele din jurul unei proprietăți nobiliare, de unde şi denumirea lor de „chateaux”.
Franţa este, în mod tradiţional, cea mai mare consumatoare a vinurilor proprii. Totuşi, consumul a scăzut în ultimii 40 de ani. În anii 1990, consumul pe cap de locuitor a scăzut cu 20 de procente. De aceea, producătorii francezi se bazează tot mai mult pe piaţa externă. Oricum, consumul a scăzut şi în alte pieţe potenţiale ca Italia, Spania şi Portugalia.

Mulțumiri prietenului nostru, somelierul Sergiu Nedelea, care ne-a pus la dispoziție acest mic dicționar, publicat în premieră în „Caiet de Somelier”, suportul de curs al școlii sale de somelieri (www.curssomelier.ro).