EditorialVinuri

Vinuri româneşti impresionante: ANNO Sauvignon Blanc 2014, Licorna

Foto: Enoteca De Savoya Timișoara, Licorna Winehouse

Din câte am observat ȋn ultimii ani, vinurile produse de Licorna Winehouse nu au parte de o atenţie atât de mare pe cât ma aşteptam. Poate gama Serafim să aibă o reputaţie ceva mai vizibilă ȋn piaţă, dar vinurile superioare din gama Anno nu par să atragă privirile iubitorilor autohtoni de vin. Drept dovadă, puteţi face un scurt raid printre rafturile din Kaufland şi veţi observa cum sunt ocupate de albe Anno din recolta 2016.

Cred că sunt anumite probleme ȋn direcţia de marketing, nu de alta dar când ȋl ai drept vinificator pe Gabi Lăcureanu (unele dintre vinurile sale de la Basilescu au intrat deja ȋn legendă), este păcat să nu profiţi mai mult pentru a ieşi din rândurile plutonului.

Unul dintre exemplarele cramei care m-a impresionat nespus a fost Anno Sauvignon Blanc 2014. Pe scurt, unul dintre cele mai reuşite SB-uri autohtone, cu arome dominante de ardei gras, soc, grapefruit şi săgeţi de agrişe. Foarte precis ȋn exprimare, concentrat şi elegant ȋn acelaşi timp, cu o evoluţie liniară şi un echilibru perfect ȋntre fruct şi aciditate, plus un final lung şi cât se poate de expresiv. Ȋn acest caz, Gabi Lacureanu s-a ȋntrecut pe sine şi a livrat un Sauvignon şcoală, de predat la cursurile de profil. Perfect gândit şi executat. De revăzut şi varianta 2016, sunt foarte curios ȋn ce direcţie se ȋndreaptă şi cel din urmă.