EditorialIMPORTANT

GoodWine, Gault&Millau și săptămâna revelațiilor absente. Atenție, text lung!

Aud că un prieten din Pitești, sommelier de profesie, a câștigat o minunăție de frigider de vin, superprofi, ba chiar și plin cu 99 de sticle de vin donate de către companiile participante la GoodWine Bucharest Wine Fair. Știu prea bine cât de important este pentru orice iubitor de vin să-și poată ține vinurile cum trebuie și mă  bucur din suflet pentru el, chiar dacă un pic gelos…

 

Fără cei mari, te faci mai mare?

Gelos la modul absurd, pentru că nu am ajuns, din păcate, la târg, nu m-am înscris la tombolă și nu aveam cum să-l câștig eu… Dar, recunoașteți, și voi vă enervați un pic când mai câștigă vreunul câteva milioane de euro la loto, deși  n-ați mai completat un bilet de la revelionul 99/2000. În schimb, a ajuns colegul meu de la Supervinuri, Cristian Grețcu, a cărui primă constatare a fost că Tohani și Jidvei, clienți regulați ai târgului, au absentat, iar Casa de Vinuri Cotnari nu a avut stand propriu. În schimb, parcă ar fi fost mai mulți distribuitori, importatori, ceva noutăți (gen Maximarc, adică nu chiar noi, dar mai rar văzuți prin București).

Bănuiesc că absența marilor standuri ale marilor producători de vin,  mai ales că și Murfatlarul a ieșit din peisaj, o fi fost de ajutor pentru micii producători, ai căror potențiali clienți și vizitatori nu s-au mai împiedicat nici de etichetele melancolice ale băutelor din studenție, nici de fustele vaporoase și dezvăluitoare ale hostess-elor, ci s-au îndreptat către vinurile ce se cereau descoperite.

 

Qui prodest?

Din păcate, însă, cei mai mulți – dintre cei cu care am vorbit – povesteau despre acea atmosferă de „așa-și-așa”, de „călduț”, de „se putea mai bine”. Ba, mai exact, de atmosfera de „noi între noi”. Noi, cei câțiva proprietari de restaurante sau wine-bar-uri care însă mai încearcă să aibă o listă de vinuri cât de cât în pas cu piața. Noi, cei câțiva tineri somelieri care încă n-au uitat că breasla asta e o formare continuă (deși somelierii cărunți sunt o prezență mult mai vizibilă și previzibilă). Noi, cei 10 (?) jurnaliști de vin care încercăm să nu spunem tâmpenii când vorbim despre vin. Noi, cei câțiva colecționari, câțiva organizatori de evenimente (NBC – nunți, botezuri, cumetrii), în căutare de capete de stoc ieftine. Noi, distribuitorii care nu avem stand, dar ne interesează cine mai are buget de promovare.

Așa sună câteva impresii culese și îmi cer scuze dacă acestea reprezintă o minoritate. Dar mi se naște o întrebare – pentru cine există acest târg / fest / expoziție? Nu știam deja, toți ăștia, exact ce va fi pe fiecare tarabă din templul sezonier al vinului? Câți oameni noi vin, către cine se diseminează informația, pentru cine acest efort? Pentru socializare? Pentru a demonstra că producătorii de vn nu sunt niște sălbatici necomunicativi, închiși prin beciuri alături de prețioasele lor butoaie? Ce caută producătorul la un asemenea târg? Ce caută plătitorul de bilet? Ce speră organizatorul de la producător și de la plătitorul de bilet? Hipsterii sunt la Street Food & Wine, iubitorii de superpremium – la RoWine, noi, între noi, suntem la GoodWine.

 

Ce știu ăia de la bere și nu știu cei din vin?

Aș vrea să spun că iubitorii de vin și producătorii sunt o familie care se serbează la fiecare târg, cu tot cu mătușa nebună, unchiul alcoolic și puștiul obraznic – excepții care echilibrează o familie altfel normală, iubitoare, bună de momente Kodak.

Ca plătitor de bilet sau ca invitat, în orice caz ca iubitor de vin, am mers și voi mai merge la GoodWine doar ca să mă bucur văzând cât de mulți pași înainte au făcut producătorii care acum 10-15 ani, dacă le propuneai o degustare, se uitau de parcă voiai să le furi moaștele lui Burebista. Cum? Vin gratis? Munca mea? Marș, fomistule! Mă bucur să-i văd zâmbind, încă  un pic acru, când toarnă necunoscuților în pahare… De bine, de rău, unii au învățat că e bine să comunice, să se prezinte lumii, să își povestească pasiunea, stârnind pasiuni clienților. Că li s-or fi umplut cisternele de vin pe care nu-l mai cumpără nimeni și au calculat că asta e cea mai ieftină formă de comunicare, că or fi oameni noi și cred că așa se aude despre ei (consiliere gratis: nu, nu e suficient!), că sunt producători consacrați care știu că trebuie să le aduci aminte permanent oamenilor că exiști, altfel te pierzi prin noianul de etichete de la raft, fiecare a descoperit aparent valoarea conceptului de comunicare.

Aici, însă, se cam rupe filmul. Țară mică, puține mese, și multă bere și vodcă pe raft… Vă dau lacrimile câteodată la reclame Coca-Cola, măcar de Crăciun? Zâmbiți la Dave, cel proaspăt devenit Căpitan? Ați fredonat Queen – Love of my life, alături de băutorii de bere? Dar, la vin, când v-a încercat ultima oară vreo emoție? Pote ceva fulgurant  pe facebook, poate o poveste printr-o cramă, cel mult. Da, poate nu e locul vinului să stârnească emoții la televizor, dar, Doamne!, întinsă ți-e împărăția cuvintelor și prea mulți sunt cei care pun virgulă între subiect și predicat?

 

Mama, mamița și tanti Mița

De ce? Pentru că „agențiile sunt lacome și freelancer-ii nu au firmă”. Pentru că nepoata absolventă de fabrică de diplome e cel mai bun PR din lume, nevasta a controlat mereu bugetul familiei, deci e director economic, ăla micu’ a vândut o rablă de beemveu și a luat o Skoda nouă în rate, deci e director de vânzări. Și când nepoata nu răspunde la telefoanele clienților pentru că e ocupată în Bamboo, nevasta nu reușește să încaseze nici o factură de la distribuitori, iar ăla micu’ n-a listat vinurile în nici o cârciumă dintre cele în care a băut, zi de zi, șase luni, cu toți prietenii… Ei, bine, poate te salvează un târg!

Oameni buni, un târg trebuie să fie un Disneyland pentru vin. În fiecare colț să se întâmple ceva, tot  timpul. Să nu te lălăi cu paharul de la un stand la altul, până ți se taie genunchii, apoi să pleci spre casă. Să afli atâtea lucruri încât să ți se pară mereu că abia ai deschis ochii în lumea vinului. Nu așteptați asta de la organizator – el dă paharele, spațiul, montează, demontează, împarte invitații, mută mobilă, controlează temperatura – nu e acolo să facă radiografii de suflete și să le pună pe pereți! Uite, anul ăsta, organizatorul a mai produs și o tombolă de care să se audă și dincolo de porțile Romexpo… Așteptați să vă ceară vizitatorii lucruri deosebite? N-o să se întâmple – sunt ăia la care vă uitați urât sau le întoarceți spatele când mai cer un pic „din ăla bun”. Or să se lălăie de la un stand la altul până la ieșire și nu or să se mai întoarcă.

Trei zile de târg sunt acolo ca să le puteți mulțumi celor mai buni parteneri de afaceri, să vă întâlniți cu cei care vă promovează voluntar, ca să trageți de guler ziariștii și să le explicați miracolele pe care le căutați în fiecare pahar! Luați microfonul și spuneți lumii cine sunteți și ce faceți!

 

Paiele și bârnele

Felul în care decurge GoodWine – și orice alt eveniment de vin, de altfel – ar putea fi o sursă de revelații pentru orice producător atent și la altceva decât la cine îi fură vinul. Trec câteva sute de oameni pe la tine – vezi care fraze-cheie îi fac să rămână. Le  place vinul ăla mai scump? Mai adu câteva sticle, nu-l ascunde sub masă! Afli din comenzile de luna următoare dacă îl și cumpără sau nu… Ești vedetă? Stai la stand trei zile la rând,  nu trece fulgerător prin cadru, cu o față de parcă se dărâmă restul lumii pentru că te-ai sacrificat să te amesteci cinci minute cu mulțimea!

Nu stă nimeni la un târg de vin să învețe lucruri. Ori te plângi de durere de picioare, ori de vinurile vecinului (cine naiba îi dă voie lu’ ăsta să vândă așa ceva?!?), ori de consumatorul needucat. Nu e timp de revelații, pentru că astea vin și pleacă. Vorba unui coleg de-al lui Cristi Grețcu – trec prin capul meu ca trenurile, unele mai și șuieră, vai de mine, ce e în capul meu! Uite, abia ce trecu și Good Wine, că apăru Gault&Millau, cu un top al vinurilor românești de tot scandalul. Păi, unde e ăla, de ce nu e celălalt, cine a auzit de x?, e bătaie de joc, dom’le, tot ăia care dau bani iau medalii…

Topul vinurilor făcut de Gault&Millau ar trebui să fie o altă sursă revelații, sau măcar de analize mai profunde. Cine sunt, ce vreau să fac, ce trebuie să fac, ce pot să fac, ca s-o luăm un pic kantian… Câțiva mai necunoscuți au înhățat medalii, câțiva monștri sacri s-au trezit pe la mijlocul plutonului, în notele date de doi Master of Wine și un Master Sommelier, mulți s-au oțărât (de-aiurea), câțiva au pus întrebări legitime – unde există vinul ăla de care n-a auzit nimeni? pe ce criterii s-au dat punctele? de unde provin mostrele degustate? – și alții au ridicat din umeri și au zis că orice top ar face cineva, oricine, unii se bucură și alți se enervează.

Personal, cred că problema stă altfel. Un soi de „da’ facem ciocolată și aici, în România! Mmmmmm, Poianaaa!”. La noi, producătorii au vrut să ajungă la public oferindu-le vinuri „clasice” sau „de lume nouă”. Să învețe oamenii cum stă treaba cu vinurile lumii direct de la ei din ogradă. Sauvignon blanc de Noua Zeelandă direct din Transilvania, Shiraz australian din Banat, Chardonnay franțuzesc din Oltenia și Pinot Noir… Înțelegeți unde bat. Pe alde Cotnari, cu dihania de combinat industrial, care făceau doar soiuri românești, DOC, îmbuteliate, îi  luam la mișto, că sunt combinați cu Moroșanu…

Cei care au analizat vinurile din topul acesta au făcut-o dintr-o perspectivă globală. Un sauvignon de tip neo-zeelandez e mai bun la ei și în mult  mai  multe exemplare decât la noi. Un cupaj de tip Bordeaux din Dealu Mare nu le spune nimic acestor oameni care știu vinurile de top din Bordeaux de zeci de ani. Din top ar reieși că cele mai bine punctate au fost vinurile cu personalitate și care și-au respectat mai mult terroir-ul decât voința oenologilor. Ce ani au fost comparați cu ce ani, ce soiuri cu ce cupaje, din ce depozit… e irelevant. Topul Gault Millau nu spune care sunt cele mai bune vinuri românești, ci care ar fi cel mai bine apreciate pe piețele civilizate. Care vinuri spun ceva nou față de ce se bea în restul lumii.

Și de aici ce înțelegem? Nimic, ca de obicei. Săptămâna viitoare vom fi din nou cei mai frumoși și deștepți din lume, daci mândri cu amante specializate în comunicare. Când se termină banii de inoxuri noi, să nu vă întrebați de ce nu contăm la export sau de ce românii sting în continuare berea cu vodcă…