VINVEST 2018: O EDIȚIE A PREMIERELOR
Ajuns în acest an la a cinsprezecea ediție, Salonul Internațional de Vinuri – VINVEST s-a desfășurat între 30 martie și 1 aprilie 2018 într-o locație deja clasică, la parterul Centrului Regional de Afaceri Timişoara.
În preambulul unuia dintre cele mai vechi festivaluri oenologice din țară, în 22 martie a fost organizată „Marea Unire a Vinurilor”, un eveniment oenologic ce a inclus nu mai puțin de 37 de vinuri degustate în premieră la restaurantul Lloyd. Printre vinurile serii s-au numărat cele din noile game ale cramelor Cotnari, Vincon, Jidvei, Hermeziu, Domeniile Sera, Gabai. „Marea Unire a Vinurilor” a fost totodată o ocazie potrivită de a face cunoștință cu vinuri din Serbia, Ungaria şi Italia.
Ediția din acest an a VINVEST s-a desfăşurat sub motto-ul „Identitatea vinului românesc”, dar cele trei zile au fost un prilej de a degusta nu doar vinuri, ci și distilate, cidru, produse bio.
Vinuri din toate regiunile viticole au fost reprezentate la Timişoara de 30 de producători din România și din străinatate (Republica Moldova, Italia, Spania, Franța). Printre cramele autohtone s-au numărat: Casa de Vinuri Cotnari, Domeniile Urlați, Crama Hermeziu, Crama Rătești, Jidvei, Vincon, Podgoria Silvania.
Dacă majoritatea producătorilor de vin premium au lipsit, am remarcat la Timișoara câteva participări în premieră la VINVEST: Crama Gabai, Clos de Colombes, Domeniul Bogdan, Crama Dobra. Din Moldova a participat pentru întâia dată Timbrus Purcari Estate.
Organizarea ediției din acest an a însemnat un efort în plus pentru organizatori, dintr-un motiv pe care l-a explicat chiar Lucia Pîrvu, director al VINVEST: „Faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata piață internațională”.
La fel ca la edițiile precedente, și în acest an au fost prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, cei care dezvoltă logistica, printre care Butași de viță-de-vie – importator autorizat VCR Italia, Corimpex – produse biotehnologice pentru enologie si echipamente, Jitotim – Prod – producător viță-de-vie, Loredo – utilaje pentru vinificație, Bevitech – echipamente și tehnologii pentru vinificație și băuturi.
Sorin Crișan, director național de vânzări la Podgoria Silvania, a reprezentat crama la al doilea eveniment de acest gen, după participarea, în toamnă, la GoodWine: „Încercăm să intrăm și pe piața din Banat. Am venit la Timișoara cu două game. Gama Premium Lux, cu sticle îmbrăcate în catifea, și gama Premium. Avem 45 de hectare de vie plantată cu struguri albi – Fetească Regală, Chardonnay, Muscat Ottonel, Traminer. Am plantat și un soi roșu, Pinot Noir, pe care îl vom folosi pentru obținerea spumantelor rosé.”
Sorin Ardeleanu a reprezentat la VINVEST Crama Anastasia, din Urlați, Prahova: „Suntem o cramă mică, de familie. Încă de acum zece ani, ne-am propus să intrăm pe piață cu vinuri de calitate superioară. La VINVEST am venit cu patru vinuri roșii, trei albe și un rosé. Cuvée Sia a câștigat, de altfel, prima sa medalie de aur anul acesta.”
Via Viticola Sarica Niculițel a fost reprezentată la festival de Andreea Lica, director de marketing: „Am venit la VINVEST cu albele și rosé-urile din 2017, toate gamele. La această ediție am venit cu câteva noutăți: Chardonnay Light Barrique, dintr-o nouă gamă, ce se va numi Scentico; avem la ediția limitată Sauvignon Blanc Fumé. Pentru prima oară, avem cele trei Fetești (Albă, Neagră vinificată în alb și Regală) vinificate într-un singur vin alb. Mai avem un cupaj de vară LE.EASY, 11.5 volume alcool ce are Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Rhein Riesling și Muscat Ottonel. Noul Rosé are Fetească Neagră, Pinot Noir și Syrah.”
Dacă în 2017 organizatorii estimau că au trecut pragul festivalului 2.800 de vizitatori, în acest an, în lipsa unor cifre oficiale până la ora publicării articolului, conform aprecierilor unor expozanți care au participat și la ediția anterioară, cifra a fost în ușoară creștere, cu un aflux notabil de vizitatori în a doua zi de festival.
Între amatorii de vin prezenți în toate cele trei zile am descoperit și o prezență inedită: cetățeanul german Rüdiger Wisser, un pasionat de vin prezent la 14 dintre cele 15 ediții ale festivalului. „Am 53 de ani și vin din Valea Rinului. Am crescut cu Riesling. Îmi place vinul la nebunie. Participând la VINVEST an de an, cu o singură excepție, am putut să urmăresc evoluția festivalului. La primele ediții, mulți oameni veneau ca să bea și ei ceva. Acum s-a schimbat calitatea vizitatorilor. Ce îmi place aici este că descopăr mereu soiuri noi”, a mărturisit Herr Wisser.
Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR au primit Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 – 2018.
În premieră, ediția din acest an a festivalului a găzduit și o expoziție de vinuri ce a cuprins o sută de sticle: 50 de sticle din primele ediţii ale concursului, oferite de VINVEST şi alte 50 sticle de vin oferite de producători .
În paralel cu festivalul, în perioada 29 martie – 1 aprilie 2018, s-a desfășurat Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, ajuns, și acesta, la a cinsprezecea ediție.
Programul festivalului a fost completat de simpozionul ştiinţific „Identitatea vinului românesc”, de vernisaje, expoziţii artistice, evenimente gastronomice, artistice și literare.
Festivalul a fost posibil datorită unui efort comun a 100 de parteneri și colaboratori.