Villa Zorilor şi-a schimbat proprietarul – la fel şi brandul Prince Matei
Recent, a avut loc o tranzacţie importantă, între doi jucători însemnaţi din industria vinului românesc. Holdingul care deţine Via Viticola Sarica Niculiţel a cumpărat crama din Buzău a domeniului Vinarte, la pachet cu brandul Prince Matei. Ce înseamnă asta pentru fiecare dintre părţi – şi pentru consumatorul de vin?
Vinarte rămâne cu cramele din Oltenia
Patrimoniul care a trecut de la Domaine Vinarte la holdingul Vintruvius Estates cuprinde toată zestrea cramei Villa Zorilor din judeţul Buzău (regiunea Dealu Mare), de la plantaţia de viţă de vie la clădiri, echipamente, stocuri, branduri – inclusiv marca de top Prince Matei. Cu alte cuvinte, Vinarte a rămas, la ora actuală, doar cu cramele Bolovanu (Sâmbureşti, jud. Olt) şi cu Stârmina (Mehedinţi) . Am stat de vorbă cu reprezentanţii celor doi producători, pentru a afla cum se reflectă aceast transfer în portofoliul lor de vinuri.
O mişcare strategică
Conform responsabililor de la Vinarte, renunţarea la Villa Zorilor face parte din noua strategie de dezvoltare a domeniului. Practic, se doreşte optimizarea gestionării şi funcţionării celor două crame rămase în patrimoniul Vinarte, Bolovanu şi Stârmina. Brandurile existente vor fi perfecţionate, iar portofoliul de vinuri se va îmbogăţi. De altfel, Vinarte anunţă o mulţime de schimbări pentru anul în curs. O mişcare importantă a avut loc deja, anume schimbarea de management. Noul manager general și proprietar al companiei este Tim Brockman, deținător al unei diplome de master în Drept Comercial European (Universitatea din Paris), membru al barourilor din Franța și Elveția, președinte al Amadeus Capital S.A. și vicepreședinte al consiliului director al Turicum Private Bank. O altă schimbare este campania de rebranding, menită să dea o linie modernă produselor Vinarte şi să atragă consumatorul tânăr. Mărcile Cuvée D’Excellence și Nedeea, gamele Domeniile Vinarte și Castel Stârmina au căpătat haine noi: forma sticlei și eticheta sunt mai adecvate conținutului, „mai prietenoase“, susţin reprezentanţii domeniului.
Ediţii speciale şi eveniment de redopuire
În 2019, Vinarte va lansa produse noi şi vinuri în ediţii speciale, prilejuite de evenimente marcante sau pentru a pune în valoare licorile din anii deosebiţi. Sirena Dunării va apărea în ediţie limitată, iar Soare, Castel Bolovanu şi Nedeea se vor găsi pe piaţă şi în varianta rosé. În luna mai, pentru colecţionarii de etichete Vinarte, se va organiza, în premieră în România, un eveniment de redopuire. Practic, sticlelor de colecţie li se va verifica conţinutul, şi vor fi reumplute şi redopuite în cazul pierderilor sau evaporărilor. Dacă e necesar, se poate face şi înlocuirea completă a lichidului din sticlă, cu vin de aceeași calitate și din același an. Domeniul are planuri mari şi pe partea de comunicare. Cităm din documentul destinat presei: „Vinarte crede în educație, așa cum crede în cultură. Parteneriate, sponsorizări și campanii vor certifica acest lucru. Așadar, ce vom face în 2019? Ne vom reinventa“.
Ce se întâmplă cu Prince Matei?
Conform directorului general Marius Iliev, motivul pentru care grupul Vintruvian Estates (din care face parte şi Sarica Niculiţel) a cumpărat Villa Zorilor este acela de a-şi diversifica portofoliul cu produsele unei podgorii cu caracteristici şi tipicitate diferite, specifice regiunii Dealu Mare. „Holdingul pe care l-am înfiinţat va aduna, de-a lungul timpului, mai multe branduri în portofoliu, aşa sperăm“, a precizat dl Iliev. Brandul Prince Matei va fi pus în continuare în valoare – aşa cum vor fi puse în valoare, fără modificări semnificative, şi celalalte branduri preluate de la Vinarte. În cazul Prince Matei, eticheta va rămâne aceeaşi, mai puţin numele fostului producător. „Pentru vinurile din ultimii trei ani, care nu sunt îmbuteliate, vom face o selecţie mai riguroasă a produselor. Vom alege cele mai valoroase vinuri pentru brandul Prince Matei – şi probabil că vom ieşi cu un second brand, pe modelul marilor crame din Bordeaux“, a mai spus Marius Iliev.
Villa Zorilor, dedicată vinurilor de top
La Villa Zorilor se vor face şi alte schimbări. „Vrem să transformăm această cramă, care nu e foarte mare, într-un soi de cramă-butic, care să aibă şi capacitate de servire, de degustare – dar ăsta e un proiect pe termen lung“, spune Marius Iliev. „Primul obiectiv este să facem schimbări din punct de vedere tehnic. Vom face şi lucrări în vie – acolo unde e nevoie de replantare, unde densităţile sunt prea mici sau nu mai corespund din punct de vedere economic. Vom încerca să ne extindem în zonă, să facem contracte cu proprietarii de plantaţii care corespund exigenţelor noastre – iar dacă vom putea cumpăra alte suprafeţe în zonă, o vom face, dar ne vom orienta clar numai către calitate. Villa Zorilor va fi dedicată vinurilor de top“, a punctat Marius Iliev.