Orice iubitor al vinului ajunge la un moment dat acolo. E ziua în care vinul acela de 92 pct Parker sau cu orice altă terminație începe să fie mai puțin atrăgător decât era cu o zi în urma.
E ziua în care ajungi să apreciezi alte amănunte. Cum e făcut vinul? E industrial, din hale cu zeci de cisterne din inox, sau dintr-o dependință mică și veche, eventual, ca să fie imaginea burgundă completă, la limita salubrității? Este un cupaj roșu “clasic” cabernet-merlot și încă ceva, cât să zici că există specific local? Sau e un soi obscur sau puțin cultivat? S-au folosit drojdii indigene sau selecționate? E cumva “orange“? E “natural”? Ce clonă de Sauvignon blanc este? Etcetera. Ceea ce e interesant e că toate aceste scrupule de “winegeek” dau o șansă unor vinuri care, altfel, ar zbura sub radar.
Să vă dau exemple: Zghihara de Husi Nativus de la Averești. Unii ar putea crede că am intrat în zona plasării de produse, dar cei care mă cunosc mai bine știu că… exact asta fac 🙂 Diferența e că le plasez pentru că mi-au plăcut si aș vrea sa le recomand și altora.
Am scris, în finalul unui articol de pe blogul personal: “Cred ca doar marketingul nu foarte energic al celor de la Vinicola Averești face ca acest exemplar să nu fie privit ca unul din vinurile albe remarcabile ale României. Atenție însă, Zghihara nu e un vin intens aromatic, cu explozie de arome. Trebuie doar înțeles că practică alt sport decât Revelatio, Amaury, Solo Quinta & co, și o să fie bine 🙂“.
De ce oare am plătit 35-40 de lei pentru o sticlă din aceasta, când puteam să cumpăr un sauvignon din Noua Zeelandă, un private label din magazine cu rezonanță germană? Ați ghicit: pentru că am trecut de ziua în care bunul este de ajuns. Sau mai bine zis, de ziua în care bunul a încetat să mai fie doar unul, ci s-a depliat un evantai de “bunuri”, unele mai aproape sau mai departe de suflețelul și papilele mele.
Alt exemplu: Feteasca Albă Anno 2015 de la Licorna Winehouse. Aici e și altă rază de preț, pe la 60-65 de lei, ceea ce face exemplul și mai sensibil. De ce aș cumpăra acest vin, când am în aceeași gamă unul dintre cele mai bune sauvignon-uri blanc din România? La același preț!
Poate pentru că uneori o Fetească albă de 89 pct este mai bună decât un Sauvignon de 92? Poate că la un moment dat te saturi să tot privesti Mondrianul din sufragerie, și găsești mai relaxant peisajul impresionist din dormitor? Poate pentru că de la grătarul din curte miroase a scrumbie de Dunăre și nu a somon de Alaska?
Următorul: Băbească neagră Arezan 2015 Crama Atelier. Ce vin frumos! Un vin roșu, nu atât ușor, cât fin. Fără asperități, fără taninuri morocănoase, doar fruct proaspăt, zemos, cu o aciditate revigorantă și surprinzătoare pentru un vin roșu. 55 lei.
Câte vinuri roșii nu poți cumpăra la 55 de lei? Câte specimene de Carmenere sau Malbec n-ar dori să se sacrifice pentru plăcerea ta, în banii aceștia? Sau Merlot, alegeți numai originea, din Bulgaria până în adâncul Africii de Sud. Desigur, nu e același profil, dar poate te saturi de cremozitate și cafea și dude și toate celea de la intersecția baricului cu vinul.
Ok, o să vă întrebați de ce aceste exemple? De ce Zghihara și nu Muscadet sau Picpoul? De ce Feteasca albă și nu Verdicchio sau Gavi? De ce Babească și nu Beaujolais sau un Bourgogne generic?
Well, pentru că sunt mai aproape de Nicorești decât de Piemont și pentru că puiul pe care-l mănânc e dintr-o comună din Galați și nu din Bresse.
Într-un final vine și ziua în care vinul cel bun nu mai e cel cu 90 sau cate vreți de puncte sau stele sau cine știe de alta scară de valori folosiți. Nu e cel mai bun vin din nu știu ce concurs. Ci acel vin care ne vorbește la per tu, în intimitate, și care ne spune o poveste mică, dar autentică și credibilă, cu care să pot empatiza, despre locul, oamenii și tradițiile de unde provine.
