Vinuri

Ce vin vor să bea românii? Fetească Neagră, sec, sub 50 de lei

Un sondaj realizat de Crame.Romania.ro și ReVino.ro face o „radiografie” a profilului consumatorilor români de vin, din țară și din străinătate, precum și al obiceiurilor de consum ale acestora, în anul 2018.

Datele sunt extrem de relevante: vinul este consumat săptămânal de două sau trei ori pe săptămână de 45% dintre repondenţi şi, indiferent de sursă, cel îmbuteliat în sticlă este ales de peste 91% dintre aceştia.

Preţul pe care un român e dispus să-l plătească pentru o sticlă de vin este între 20 şi 50 de lei (43%), între 16 şi 25 de lei (20%) sau 51 şi 70 de lei (17%).

52% dintre ei preferă Feteasca Neagră. De asemenea, consumul de băuturi seci capătă tot mai mulţi adepţi în ţara noastră (58%), în detrimentul celui de vinuri dulci, care sunt preferate de doar 2% dintre repondenţi.

Studiul a fost realizat între 17 ianuarie şi 16 martie 2018, pe un eşantion de 2.645 de persoane, cu venituri peste 6.000 de lei (25%), 2.001 şi 4.000 de lei (20%) şi 1.500-2.000 de lei (18%). 75% dintre aceştia lucrează în mediul privat, 15%-la stat şi 10 % nu au nicio activitate profesională.

Chiar dacă cifrele de mai sus pot părea stranii sau exagerate pentru orice retailer, distribuitor sau producător de vinuri, trebuie luat în considerare că cele două site-uri se adresează, de mai mulți ani, unui public specializat, iubitor de vinuri și educat – sau măcar inițiat – în tainele vinului.

Studiul integral poate fi parcurs pe www.crameromania.ro