Ȋn linii mari, Rezerva 2012 (vârful absolut al albelor Davino) nu se ȋndepărtează foarte mult de la canonul impus de superbul 2011. Totuşi, aş semnala câteva particularităţi care fac din acest vin o versiune uşor superioară celei din 2011. Ȋn primul rând, paleta aromatică ceva mai complexă, fiind completată de o pleiadă de fructe exotice, gen mango şi ananas. Intensitatea este ceva mai pronunţată dar, din nou, acest mic “monstru” reuşeşte să prezinte un echilibru fantastic. Pur şi simplu, nu am ȋntâlnit un vin alb românesc mai bine conţinut ȋn sine, mai precis ȋn exprimare şi mai bine definit.
Construcţia la nivel gustativ este impecabilă, concentraţia fructului este la cote ȋnalte, dar nu devine greoaie nici o clipă. Aciditatea echilibrează perfect fructul şi ȋi conferă prospeţime către finalul multistratificat şi aproape interminabil. Nu ȋmi amintesc să fi ȋncercat ceva de la noi cu o asemenea lungime a finalului; după primul minut, am renunţat să mai acord atenţie acestui aspect. Ȋn ultimul rând, rezistă cu brio la temperaturi mai ȋnalte, dar asta deja nu mai este o noutate când vine vorba de albele Davino.
Rezerva 2012 este o combinaţie perfectă de putere şi eleganţă, concentraţie masivă şi bogăţie a gustului, complexitate şi prospeţime. Toate acestea sunt atribute ale unui vin mare. Dacă ar fi să-l compar cu ceva asemănător din lumea largă, primul gând m-ar duce la un Bordeaux Blanc de clasă. Mă refer strict la modalitatea de construcţie şi de exprimare. Şi da, cred ȋn continuare că are un preţ foarte mare. Dar dacă puterea financiara mi-ar fi permis acest lux, aş fi cumpărat cutii intregi cu aşa ceva. Totuşi, marea problemă ȋn acest moment este că cei de la Unicom au eliminat acest vin din portofoliu, ceea ce ȋnseamnă că sticlele rămase ȋn circuit sunt din ce ȋn ce mai greu de găsit.
