Vifrana, cel mai mare producător român de vin bio: 130 ha de vie, exporturi 25% și vânzări de 5,5 mil. lei
Vifrana, cel mai mare producător românesc de vin ecologic după suprafața cultivată – cu 130 de hectare în sistem bio, vrea să își ramburseze un credit bancar în valoare de 8,2 milioane de lei, să investească în tehnologie, dar și să se extindă în străinătate și pe noi segmente de business după ce recent a obținut o finanțare de 9,5 milioane de lei printr-un plasament privat de acțiuni.
Oferta, la care au participat 83 de investitori, a fost realizată cu sprijinul societății de brokeraj Goldring, “intermediarul companiilor antreprenoriale românești” – titlu obținut de la BVB în 2018 și reconfirmat în 2020. În urma acestui plasament, Vifrana a fost evaluată la 31,4 milioane de lei. De asemenea, în prima jumătate din 2021 va urma listarea Vifrana pe piața AeRO a Bursei de Valori București.
“Această finanțare ne ajută să închidem integral creditele luate în urmă cu zece ani într-o perioadă în care agricultura nu era bancabilă. CEC Bank a avut meritul de a ne acorda încredere pe termen lung, însă, în acest moment, pentru a reuși să ne extindem în plan extern, avem nevoie să închidem acest credit. Restul fondurilor atrase le vom direcționa în investiții și tehnologizare pentru a diminua impactul lipsei de forță de muncă. Aceste investiții ne vor ajuta să ne extindem în străinătate, în special în țări precum Germania, Marea Britanie, Suedia și Olanda, dar și să dezvoltăm o noua linie de business. Este vorba de produse secundare bio pentru uz cosmetic și farmaceutic realizate din tescovină. Vorbim de un proiect ambițios și de mare viitor, iar abordarea acestei nișe derivă din creșterea consumului de produse bio în România”, afirmă Octavian Vucmanovici, CEO și cofondator Vifrana.
Vifrana un business cu 130 de hectare de viță de vie bio
Podgoria Vifrana (județul Constanța) a fost înființată în 2006, între timp devenind cel mai mare producător din România de vin integral certificat ecologic, după suprafața cultivată: 130 de hectare cu viță de vie bio.
Managementul se așteaptă pentru acest an la o cifră de afaceri de 5,5 milioane de lei și un profit net de două milioane de lei. Pentru 2021, estimările sunt ca veniturile să ajungă la 6,3 milioane de lei. Produsele Vifrana cel mai bine vândute sunt cele din gamele “Bob cu Bob”, “Patrician”, “Symposion, “Draculette” și “Casino”.
“Spre deosebire de vinul convențional care a intrat în declin sub impactul COVID-19, piața vinului ecologic a continuat să crească. Doar în S1 2020, vânzările de vin spumant au crescut cu 47% în Marea Britanie, iar prognozele pentru piața internațională de vin ecologic în perioada 2020-2030 arată medii de creștere anulă între 8% – 12%. Țările europene dezvoltate au un consum de vin ecologic cuprins între 10-20%, în statele nordice fiind chiar mai mare. În România credem că a ajuns la 2,5% deci există un potențial foarte mare în condițiile în care anul acesta am vândut peste 400.000 sticle. De asemenea, în România se adaugă oportunitățile de acces la finanțările europene destinate agriculturii ecologice prin Pactul Verde European, viticulturii promițându-i-se un loc important în acest proiect”, explică Octavian Vucmanovici.
Exporturile de vin bio: 25% din veniturile companiei Vifrana
Principalele obiective ale companiei pentru 2021 sunt tehnologizarea și extinderea în străinătate, vânzările în alte țări însemnând 25% din cifra de afaceri a companiei la nivel de an. Toamna aceasta vânzările externe au înregistrat un avans foarte mare, în octombrie ajungând la 50% din cifra de afaceri.
“2020 a fost anul cu cea mai mare secetă pedologică din ultima sută de ani, iar plantația trebuie ajutată cu o tăiere atentă pentru a regenera capacitatea de producție. Ne concentrăm să finalizăm la începutul lui 2021 toate investițiile în tehnologizare. În ceea ce privește piețele externe, marjele de profit sunt de aproape patru ori mai mari decât în retailul intern. Ne vom concentra pe piețele existente, precum Germania – care este principala țară de export pentru noi, dar și pe piețe noi precum Suedia, Olanda și, mai ales, Marea Britanie. Atenția pentru Marea Britanie este dată de creșterea foarte mare a vânzărilor de vin ecologic din ultimii ani, în 2020 aceasta fiind de peste 40%. Sperăm cât de curând să realizam primele exporturi în Marea Britanie”, adaugă managerul Vifrana.
De asemenea, pentru următorii doi-trei ani, conducerea companiei vizează lansarea unui brand premium pentru segmentul HoReCA și crearea unui brand de vin Frizzante.
Vifrana este cel mai mare producător romanesc de vin ecologic după suprafața cultivată – 130 de hectare în județul Constanța. Produsele cu cele mai mari vânzări sunt vinurile din gamele: “Bob cu Bob”, “Patrician”, “Symposion” și “Draculette”.