PodgoriiȘtiri

Guvernul a aprobat plata subvenției de 500 de euro pe hectarul de viță de vie

Subvenția de 500 de euro pe hectarul de viță de vie a primit undă verde de la Guvernul României. Sprijinul reprezintă un ajutor de stat menit să acopere o parte din cheltuielile și pierderile suferite de producătorii de vin în contextul pandemiei de Covid-19. Plata maximă ce se acordă unui beneficiar este de 100.000 de euro, iar sumele trebuie să ajungă în conturi până pe 31 decembrie 2020.

”Alte acte normative adoptate în ședința de Guvern de aseară (vineri, 27 noiembrie – n.r.): un alt ajutor de stat a fost aprobat pentru un alt domeniu afectat de pandemia Covid-19, este vorba despre sectorul viticol. Comisia Europeană, la propunerea Guvernului Orban, a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de aproape de 60 de milioane de lei pentru producătorii din sectorul viticol care au fost afectați de efectele pandemiei Covid-19. După aprobarea acestei scheme de ajutor de stat de către Comisia Europeană, Guvernul a aprobat în ședința de Guvern de aseară proiectul de OUG pentru instituirea acestui ajutor de stat. Este vorba despre un ajutor acordat producătorilor din sectorul în cuantum de 500 de euro pe hectar, dar nu mai mult de 100.000 de euro/beneficiar. Bugetul total al acestui program este de 60 de milioane de lei”, a anunțat după ședința de guvern de vineri, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Plata sprijinului urmează să se facă de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până pe 31 decembrie 2020. Perioada de depunere a cererilor şi a documentelor justificative este de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a OUG.

Citiți și: Subvenție de 500 de euro pe hectarul de vie: condiții de eligibilitate, actele necesare, termen de plată