În cele ce urmează, m-am gândit să vă prezint povestea unui vin legendar şi care a sfidat, de-a lungul existenţei sale, cam tot ceea ce credem că ştim despre această misterioasă licoare. Personajul principal al poveştii noastre este nimeni altul decât Chateau Cheval Blanc 1947, probabil cel mai celebrat vin al secolului trecut; iar ceva îmi spune că şi o bună parte a acestui secol în care ne aflăm va fi marcată de existenţa acestui lichid miraculos.
Probabil vă întrebaţi ce este atât de special cu acest vin? În definitiv, avem de-a face “doar” cu un suc de struguri fermentat, nu-i aşa? Sau poate este ceva mai mult decât o asemenea abordare simplistă? Să fie preţurile uriaşe la care ajunge în cadrul licitaţiilor? Poate pentru unii contează şi acest aspect, dar reputaţia unui vin nu stă doar în banii scoşi din buzunar pentru achiziţionarea sticlei respective. Dar atunci, de unde fascinaţia eternă care înfierbântă imaginaţia şi papilele gustative ale criticilor, cunoscătorilor sau ale unor simpli iubitori norocoşi de vin?
În mare parte, răspunsul poate fi găsit dacă analizăm condiţiile aproape imposibile în care a luat naştere acest “accident fericit al naturii” – aşa cum îi place lui Pierre Lurton (actualul manager al domeniului) să alinte Cheval Blanc 1947. Este un vin care abundă în defecte tehnice, născut în condiţii aberante de vreme dar care, totuşi, este în mod constant descris drept “cel mai reuşit vin făcut vreodată” sau “o experienţă care îţi schimbă viaţa”. Pentru a înţelege mai bine cum este posibil un astfel de paradox, vă propun să facem o scurtă călătorie în timp.
Un trio postbelic
Anul 1947 face parte din minunatul trio de recolte extraordinare care au “lovit” Bordeaux imediat după al doilea război mondial; un trio care a început cu 1945 şi s-a sfârşit cu 1949. Două aspecte importante au deosebit recolta 1947 de surorile sale mai sus amintite: au fost favorizate vinurile de pe malul drept al râului Gironde (St. Emilion şi Pomerol), plus temperaturile extreme din acea vară. Lunile iulie şi august au fost incredibil de fierbinţi, iar în luna septembrie vremea a devenit de-a dreptul tropicală. Până la momentul recoltei, strugurii erau mai mult sau mai puţin “prăjiţi”, iar acest val de căldură extremă şi-a făcut simţită prezenţa şi în procesul de vinificaţie. Este bine de reţinut că, în acele vremuri, nu existau metode pentru a controla temperatura în crame. Drept rezultat, foarte mulţi producători au experimentat procesul de “fermentaţie blocată”; mai exact, drojdiile au încetat să mai convertească zahărul natural din must în alcool. Un astfel de fenomen poate duce la niveluri alarmante de zahăr rezidual în produsul final, dar şi la cote ridicate de aciditate volatilă.
Dificultăţile uriaşe cu care s-au confruntat vinificatorii în acel an sunt ilustrate perfect de către Thierry Manoncourt, legendarul şi regretatul proprietar al Chateau Figeac, martor activ al evenimentelor din acea perioadă. Thierry îşi aminteşte că, pentru a putea continua fermentaţia, a decis să introducă gheaţă în cuve, considerând astfel că este de preferat puţină diluare decât să piardă vinul. Această metodă a dat roade în cele din urmă, iar Thierry a reuşit să evite blocajul fermentaţiei şi compromiterea unei întregi recolte.
Vinul de 12.000 de dolari / sticla
Dar, împotriva cursului jocului, din acest adevărat iad pentru podgoreni au evadat unele vinuri considerate monumentale până în ziua de astăzi. Petrus şi Lafleur, ambele aflate în comuna Pomerol, au produs vinuri care acum deţin un statut mitic. Totuşi, cireaşa de pe tort a fost reprezentată de Cheval Blanc, produsul aberant al unei fermentaţii blocate şi cu semnele vitale corespunzătoare: 3 grame/litru de zahăr rezidual şi aciditate volatilă ridicată. Chiar dacă Cheval Blanc se bucura oricum de o recunoaştere mai largă decât Petrus sau Lafleur, acest renume a fost câştigat ulterior datorită calităţii vinului. Poate că fişa sa tehnică arată mai degrabă a certificat de deces, dar vinul s-a încăpăţânat să devină un mic miracol, care pare că sfidează timpul şi tot ceea ce înseamnă vinficaţia modernă. Recolta 1947 a propulsat Cheval Blanc în liga elitei din Bordeaux, iar vinurile din St. Emilion şi Pomerol au început să câştige vertiginos în popularitate. Cu toate acestea, cei de la Cheval au continuat să vândă vinul vrac până spre anii ’60; în anii ’70, minunea din 1947 încă se putea achiziţiona la preţuri foarte mici. Astfel, nu este de mirare faptul că foarte multe sticle, care încă mai apar la suprafaţă, sunt îmbuteliate de diverşi negociants. Dar timpurile s-au schimbat destul de mult, iar cei care au fost inspiraţi să cumpere sticle din 1947, cel puţin în primii 25 de ani de la recoltă, s-au trezit brusc în faţa oportunităţii de a face o mică avere. În anul 2007, la o licitaţie organizată de Christie’s în Londra, o cutie de Cheval Blanc 1947 a fost vândută “doar” cu suma de 147.000 de dolari, sau puţin peste 12.000 de dolari/sticla.
Descrierile profesioniștilor
Iată ce au avut de spus şi câţiva dintre cei care au avut şansa de a degusta această “bestie” defectuoasă, născută cu forcepsul dar, totuşi, atât de iubită şi de apreciată. Legendarul Michael Broadbent îl descrie ca fiind comparabil cu un vin de Porto, prin concentraţia şi dulceaţa sa. Această analogie a fost semnalizată de majoritatea criticilor de vin şi apare în multe note de degustare. Robert Parker îl descrie astfel: “Ce mai pot spune despre acest mamut, care aduce mai mult cu un vin de Porto decât cu un vin roşu sec de masă? Cheval Blanc 1947 dezvăluie o textură atât de densă, încât poate fi luat drept ulei de motor. Structura onctuoasă şi bogăţia dulce a fructului sunt incredibile…perfect sau aproape perfect de fiecare dată când am avut parte de el”. Nota maximă acordată (100 puncte) are mai puţină importanţă. În continuare, Parker trage unele concluzii care pot părea ciudate, mai ales venind din partea lui: “Luaţi în considerare faptul că, tehnic vorbind, acest vin este groaznic de sărac în aciditate şi cu un grad de alcool excesiv de ridicat. Mai mult, nivelul de aciditate volatilă ar fi considerat intolerabil de oenologii zilelor noastre. Cu toate acestea, cum pot ei explica că, după atâţia ani, acest vin este remarcabil de proaspăt, fenomenal de concentrat şi cu o complexitate profundă? Acest lucru trebuie să te pună pe gânduri, vis-a-vis de direcţia spre care se îndreaptă vinificaţia modernă.”
Oricum am privi problema, Cheval Blanc 1947 este un vin care, practic, s-a produs singur, prin propriile sale puteri. Acest lucru este scos în evidenţă şi de Pierre Lurton. Pentru acesta, Cheval ’47 este un lichid miraculos; ar fi trebuit să fie distrus de toate defectele sale dar, într-un mod inexplicabil, s-a transformat într-o mică minune care câştigă bătălie după bătălie, în războiul cu timpul necruţător. Toate acele defecte au devenit calităţi şi a rezultat un vin excepţional. Referitor la contribuţia umană în acest succes, Lurton a remarcat că cei responsabili nu au făcut decât să realizeze că toate elementele vinului aveau să îşi urmeze propriul drum; în consecinţă, au avut curajul necesar de a sta deoparte şi de a lăsa lucrurile să evolueze de la sine.
Acesta este Cheval Blanc 1947. Un vin care şi-a transformat defectele în virtuţi, un vin care pare nemuritor; un supravieţuitor pur-sânge, un gladiator care nu cedează niciodată, în ciuda condiţiilor potrivnice. La final, avem o frumoasă poveste de viaţă şi la care noi, oamenii, ar trebui să reflectăm mai des. Poate de aceea vinul este cel mai apreciat lichid între lichide; pentru că el, mai presus de toţi ceilalţi, ne reaminteşte în mod constant ceea ce reprezintă, de fapt, natura umană…
