Istoria unui premier crû: Chateau Lafite-Rothschild, un instrument de investiție pentru PUTERNICII LUMII

Vânzarea Lafite către familia Rothschild a avut loc la Paris, în anul 1868. La acea vreme, Lafite era un domeniu de 135 hectare, dintre care 74 hectare erau plantate cu viţă-de-vie. Suprafaţa podgoriei a fost mărită odată cu achiziţia de teren pe platoul Carruades.

Licitaţia a fost stabilită pentru 20 iunie, preţul minim de achiziţie fiind estimat la 4.500.000 de franci, plus 250.000 de franci pentru Carruades. Dar, surpriză, nimeni nu a fost interesat de această licitaţie, astfel că operaţiunea s-a reluat peste 6 săptămâni. În ciuda eforturilor depuse de un sindicat din Bordeaux, Lafite a fost vândut către un reprezentant al Baronului James de Rothschild. Preţul? 4.140.000 de franci + 300.000 de franci pentru Carruades. S-a speculat mult pe seama acestei achiziţii şi a motivelor din spatele ei. Cu toate povestirile romanţate şi cu miros de cancan, realitatea este una cât se poate de evidentă: Lafite a fost cumpărat ca instrument de investiţie. Chiar şi la preţul foarte mare pentru acea vreme, această cifră nu reprezenta mai mult de 8 ori valoarea unei recolte.

După moartea lui James, domeniul a fost moştenit de fiii sai: Baronii Alphonse, Gustave şi Edmond. Până în ziua de astăzi, Lafite a rămas în chingile unui parteneriat format din 5 sau 6 membri ai familiei, cu unul dintre ei implicat activ în administrarea sa. După razboi, deşi acţionarul majoritar era Baronul Guy (nepotul lui Alphonse), povara administraţiei a căzut pe umerii Baronului Elie, nepotul lui Gustave. Începând din anul 1974, atribuţiile lui Elie au fost preluate de Baronul Eric. Cu toate acestea, implicarea directă în problemele domeniului a fost mereu una ceva mai distantă în cazul Lafite sau “at second hand“, aşa cum îi place lui Clive Coates să remarce. În 1987, a fost inaugurată o noua pivniţă, construită sub supravegherea arhitectului catalan, Ricardo Bofill. Complet subterană şi circulară, cu o boltă susţinută de 16 coloane, pivniţa are o capacitate de 2.200 de butoaie şi a fost nevoie de 2 ani pentru a fi terminată.

Via şi vinul

Lafite este proprietatea cu cea mai mare suprafaţă ocupată de podgorii, dintre cei 5 granzi din vârful piramidei. Să spunem că poate fi impărţită în 3 secţiuni distincte: aproximativ 50 ha în imediata apropiere a castelului; aproape 50 ha în sectorul Carruades; şi aproape 4,5 ha de vie într-un sector aflat, de fapt, în comuna Saint-Estephe, nu departe de Cos D’Estournel şi denumit Blanquet.

“Terroir“-ul este compus dintr-un strat gros de pietriş (numai puţin de 4 metri), nisip, argilă şi calcar (aşa-numitul calcaire de Saint-Estephe). Sunt plantate următoarele soiuri, în ordinea procentelor de ocupare în podgorie: 70% Cabernet Sauvignon, 25% Merlot, 3% Cabernet Franc şi 2% Petit Verdot. Media de vârstă este undeva la 40 de ani, dar există si viţe mult mai vechi. De exemplu, există o foarte mică parcelă, La Graviere, unde mai puţin de 1% din viţe datează, ţineţi-vă bine, din 1886. Podgoria este replantată anual, doar într-un procent aflat între 1% şi 1,5 %. Viţele sub 20 de ani vechime nu intră niciodată în componenţa grand vin. Densitatea plantaţiilor este de 7500 viţe la hectar. Sunt folosiţi doar fertilizatori organici. Interesant de remarcat că, în timpul recoltei, scopul principal nu este ca strugurii să atingă gradul maximum de coacere. În schimb, se caută obţinerea unui amestec de struguri aflaţi în diferite stadii de coacere; ceea ce, probabil, duce şi la senzaţia de eleganţă supremă prin care Lafite este caracterizat mereu.

Vinificaţia are loc în 66 de cuve, reprezentând o combinaţie de lemn (29), inox (20) şi beton (17). Această varietate de materiale permite o vinificaţie orientată în funcţie de nevoile fiecărei parcele folosite şi a fiecărui soi de struguri în parte. Cuvele de inox şi de lemn sunt folosite pentru Cabernet, în timp ce Merlot-ul este vinificat în cuvele de beton. Fermentaţia malolactică se petrece în tancuri mai mici de inox, capacitatea variind între 25 şi 60 de hectolitri. Chateau Lafite este maturat în butoaie noi de stejar franţuzesc, de la 18 până la 20 de luni, în funcţie de calitatea recoltei. Producţia medie anuală este undeva la 15-20.000 de cutii, din nou, în funcţie de recolta. Al doilea vin al domeniului, Carruades de Lafite, provine din secţiunea cu acelaşi nume, amintită anterior, şi aflată în apropiere de Mouton Rothschild. Există şi un al treilea vin produs aici, un Pauillac generic, provenit din fructul declasificat de la Chateau Lafite şi Duhart-Milon.

Cum încă nu am avut plăcerea şi onoarea sî incerc o sticlă de Lafite până acum (din motive financiare, evident; vă mai amintiţi saga chinezească?), nu îmi pot da personal cu părerea despre vin. Cei care au avut norocul şi privilegiul de a bea un Lafite, folosesc la unison termeni gen: aristocratic, fineţe, eleganţă supremă, textură catifelată, echilibru perfect. Cu toate că este considerat mai “light” decât Latour sau Mouton, nu îi lipseşte puterea; de obicei, un Lafite devine gata de consum ceva mai devreme decât cei amintiţi anterior dar, cu toate astea, are o capacitate foarte mare de învechire şi de evoluţie în timp.

Acesta este, în mare, legendarul Lafite Rothschild: un aristocrat pur-sânge, aşa cum îi şade bine unui Bordeaux de primă clasă.

Citește și: Istoria unui Premier Crû: Château Lafite-Rothschild, DE LA VIN DE ABAȚIE LA LUXUL SUPREM