Există numeroase elemente tehnice din sfera viticulturii cu implicaţii directe asupra calităţii strugurilor – materie primă şi, implicit, asupra calităţii senzoriale a vinurilor rezultate. Unul dintre aceste elemente îl reprezintă influenţa sistemului de conducere din plantaţiile viticole.
În mod firesc, complementar cu sistemul de conducere practicat, trebuie subliniată importanţa fotosintezei pentru o plantaţie viticolă. Fotosinteza este un proces ce se petrece la nivelul frunzei, ce permite transformarea sevei brute (formată din apă şi săruri minerale conţinute în sol) în sevă elaborată sau zaharuri. Problema care se pune constă în a stabili acțiuni care să exploateze eficient fenomenul de fotosinteză prin îmbunătăţirea acestuia, astfel încât să se asigure o producţie de struguri bogată în glucide.
În acest context, specialiștii consideră că este necesară punerea în aplicare a unei strategii ce se bazează pe următoarele acţiuni: expunerea la lumină a frunzelor productive, limitarea frunzelor consumatoare și gestionarea eficientă a unor parametrii (definirea unei suprafeţe foliare suficiente, asigurarea unei expuneri optime a frunzelor la lumină, ridicarea şi menţinerea coardelor butucului de viţă într-un ax vertical și dirijarea optimă a sistemului de conducere a coardelor butucilor de viţă de vie).
În ceea ce privește densitatea de plantare a viţelor, trebuie găsit un echilibru între criteriul calitativ şi criteriul economic al exploatației viticole. În practica curentă, există trei mari tipuri de densităţi de plantare a viţelor și anume o densitate mare care cuprinde între 8000 și 10.000 de butuci la unitatea de suprafață, o densitate medie de 4000-5000 de butuci la hectar și o densitate scăzută cu doar aproximativ 3000 de vițe cultivate la hectar. În mare parte din podgoriile româneşti s-a adoptat o densitate maximă de 4.500 butuci vie / ha, distanţa dintre rândurile de viţă fiind de 2,2 m.
Suprafaţa foliară a butucului exercită o importanţă decisivă în asigurarea nutriţiei inflorescenţelor şi, deci, a calităţii şi cantităţii producţiei de struguri. Suprafaţa externă a covorului sau peretelui vegetal, SECV, se exprima în m²/ha. Valoarea acestui parametru se poate transforma în m²/kg de struguri, prin raportarea lui la cantitatea de struguri produsă la hectar. Calculul SECV se face după o formulă care depinde de înălţimea peretelui foliar, grosimea peretelui vegetal, distanţa dintre rânduri, distanţa dintre plantele situate pe același rând şi lungimea zonelor fără vegetație din peretele foliar pe metru liniar.
Această formulă poate cuantifica câte frunze sunt necesare pentru a produce un strugure de calitate superioară (stare fitosanitară excelentă, compoziţie optimă). În Franţa, unul dintre parametrii după care se acordă dreptul la denumire de origine controlată este şi valoarea SECV. De asemenea, valoarea raportului SECV/producție viticolă este esenţială pentru a putea produce vinuri cu o calitate senzorială superioară. În acest sens, în Franţa se evaluează potenţialul calitativ al unei plantaţii viticole şi calitatea senzorială a vinurilor rezultate, după valoarea raportului SECV/producție. Astfel, dacă raportul are valori cuprinse intre 1,6 și 2 m2, potențialul calitativ al exploatației este ridicat, iar dacă raportul depășește valoarea de 2 m2, potențialul calitativ este foarte ridicat și atunci, producția de vinuri poate fi estimată ca fiind de calitate superioară.
Sistemul de conducere se realizează întotdeauna pe baza analizei următorilor parametri implicaţi: suprafaţa foliară, înălţimea peretelui foliar, posibilitatea calculării lungimii din afara solului şi din interiorul solului a aracului de rând, de unde rezultă calculul lungimii totale a aracului și poziţionarea firelor de sârmă portante (fixe) şi ridicătoare (mobile). În calculul lungimii aracului, se porneşte de la înălţimea foliară pentru a obţine lungimea din afara solului şi din interiorul solului a aracului. În realizarea sistemului de sustinere un rol hotărâtor îl are poziţionarea firelor de sârmă. Această poziţionare depinde de înălţimea aracului de deasupra sârmei portante, ţinând cont de: sistemul de tăiere, soiul de viță, regimul eolian (evoluţia vânturilor şi a curenţilor de aer).
În experiențele desfășurate cu deosebire în Franța, comparând diferite valori ale densității vițelor la hectar, cercetătorii au observat că odată cu scăderea numărului de butuci la hectar creşte numărul de sârme necesare susţinerii coardelor. Totodată, s-a constatat că proporțional cu diminuarea densităţii de plantare se semnalează o creştere a greutăţii medii a strugurelui pe butuc, iar această greutate apasă asupra sârmei portante.
