Lopez de Heredia a devenit deja o cramă unicat ȋn Rioja. Cred că este cu adevărat ultimul bastion puternic al tradiţionaliştilor, ȋn bătălia acestora cu adepţii modernismului din această zonă. Vinurile produse de Heredia nu sunt gândite pe gustul celor mulţi. Ele reflectă 100% filozofia producătorului, pentru care cuvântul compromis nu există ȋn dicţionar.
Pentru a vă face o idee de ansamblu, astfel de vinuri sunt ȋnvechite circa 3 ani în butoaie, apoi ȋncă circa 7 ani ȋn sticlă, ȋnainte de a fi lansate pe piaţă. Da, inclusiv rose-ul acestei crame beneficiază de acelaşi tratament. Şi ca să fie clar pentru toată lumea, vinurile sunt realizate ȋntr-un stil uşor oxidativ, cât se poate de intenţionat, după modelul celebrelor exemplare de Jerez. Repet, metoda este una intenţionată, deoarece am ȋntâlnit unele personaje la noi care au judecat negativ vinurile de la Heredia, tocmai din cauza notelor oxidative pe care le afişează.
Dar să trecem la acest minunat exemplar, Vina Tondonia Reserva 1991. Iniţial, nas intens dominat de nuanţe de creme brulee, miere, ceară şi un uşor iz de petrol. Tipic pentru această vârstă. Gustativ, poate fi considerat un vin light dar cu o prezenţă bună in mijlocul extrem de citric; final lung şi floral, plus o aciditate care taie ȋn papile ca o lamă. Post-gust interminabil. Cred că şi după două minute, ȋncă mai simţeam vinul pe papile.
Dar partea cea mai interesantă a venit abia mai ȋncolo. M-am decis să fac un mic experiment, lăsând vinul ȋn pahar ȋntreaga seară. Ei bine, acest Tondonia s-a comportat ca un vin roşu, ȋmbunătăţindu-se dramatic prin aerare. Nasul a evoluat tot timpul, au apărut şi fructele uscate, mai ales caise, plus ceva ananas. Şi ȋn această direcţie a ţinut-o câteva ore, fără a da semne de oboseală sau declin. Absolut remarcabil pentru un vin sec, la o asemenea vârstă.
De departe, unul dintre cele mai complexe vinuri albe de care am avut parte, un exemplar superb şi cameleonic, diferit de fiecare dată când am dus paharul la nas.
