Pentru cei care nu cunosc prea multe amănunte despre ceea ce a ȋnsemnat 1982 ȋn acest moment – reprezintă ȋnceputul dominaţiei Parker ȋn lumea vinului şi, mai ales, ȋn Bordeaux. 1982 a fost un an foarte “copt”, care a dat vinuri cu tone de fruct, luxuriante şi cu niveluri de aciditate ceva mai scăzute. La acea vreme, Parker a fost cam singurul care a prezis un mare viitor pentr vinurile respective. Contrar părerilor celorlalţi, care au privit cu scepticism mariajul dintre elementele menţionate mai sus.
Ei bine, se pare că timpul i-a dat dreptate lui Parker, cu toate că nu putem generaliza o astfel de afirmaţie. Ȋn mare parte, multe vinuri ȋncă rezistă cu succes testului impus de timp dar sunt şi destule care l-au picat deja. Ca de obicei, totul se rezumă la selecţie şi la noroc. Ecuaţia vinurilor mature/vechi nu poate fi rezolvată fără aceste două elemente.
Aşadar, nu aveam aşteptări din cale-afară de ridicate, mai ales că vorbim aici de un producător complet necunoscut. Ȋn schimb, Fronsac nu este chiar un nume necunoscut ȋn Bordeaux. Se prea poate să nu spună multe unora dintre voi dar, ȋn trecut, această regiune s-a bucurat de un renume fantastic.
Acum, St. Emilion şi Pomerol domină cu autoritate regiunea malului drept. Lucrurile nu au stat deloc astfel ȋn trecut, mai exact ȋn secolul al XVIII-lea. Pe atunci, zonele de care tocmai am amintit erau complet necunoscute. Fronsac făcea legea şi era extrem de favorizată de curtea franceză. Astfel că şi vinurile de aici s-au bucurat de o reputaţie importantă. Dar, cum se ȋntamplă de multe ori ȋn istorie, din varii motive, Fronsac a decăzut uşor-uşor, până la a deveni doar o umbră a ceea ce a fost odată. Abia ȋn timpurile noastre, acest petec de pământ privilegiat a ȋnceput să-şi recâştige cu succes gloria de altădată.
Pentru vânătorii de chilipiruri, Fronsac şi Canon-Fronsac sunt două nume care ascund foarte multe comori.
Vinul ȋn sine nu a fost o mare operă de artă, nici nu s-a intenţionat a fi vreodată. Nu a dat pe afară de complexitate, nu auzi ȋngerii cântând la harpă. Totuşi, am întâlnit un vin cu farmec, cu o textură extrem de mătăsoasa, cu o suculenţă şi prospeţime fantastice pentru vârsta sa şi, mai ales, pentru umilul său rang.
Primul indiciu al unui exemplar sănătos a venit odată cu aspectul vizual. Ȋn afara unei borduri cu tente portocalii, nu am observat un alt semn al unei maturităţi avansate. “Miezul” a prezentat un rubiniu superb, tipic bordelez, limpede şi strălucitor. Olfactiv, tiparul clasic: fructe roşii mature, aluzii de frunze şi flori uscate, note pământoase şi, mai târziu, de mobilă veche. Gustativ, am avut parte de un vin cât se poate de viu, cu aciditate susţinută şi cu taninuri coapte, ȋncă prezente la datorie. Final mediu, suculent, curat, cu note de cireşe proaspete şi condimente uscate.
Acest banal Fronsac se ȋnscrie pe banda ȋntâi a declinului, dar o face ȋntr-un stil cât se poate de plăcut. Relaţia dintre un producător necunscut şi un an excelent a născut o progenitură care vine ȋn conflict cu preconcepţiile multora dintre noi.
