Totoloţi, tocmagii, turte cu julfă, chiroşti cu vişine… Bucatele se rumenesc pe plită sau la cuptor, în Cuhnia casei, şi se însoţesc cu vinul rece, tras din damigene. Gazdă bună, Aura Airinei caută reţete vechi şi găteşte mâncăruri ţărăneşti uitate, pentru a le împărtăşi lumii.
Un loc al amintirii
Pentru cine nu ştie, cuhnia e bucătăria de vară, dinspre care adie aromele copilăriei. Acolo, totul e firesc şi miraculos, ca într-un basm redescoperit. Şi totul e autentic. Fiecare reţetă are o poveste, e legată de un eveniment din calendarul ţărănesc şi adună ingrediente locale – ingrediente pe care Aura le păstrează în cămară sau le vânează tenace, ca pe comori de preţ. După ce bucatele sunt gata, gospodina pune pe blog paşii necesari, pentru ca oricine să poată prepara mâncarea cu pricina. Nu uită să condimenteze reţeta cu descrieri apetisante, care stârnesc discrete chiorăieli de maţe…
Mai aproape de roadele pământului
Buzoiancă crescută la bloc, absolventă de litere, Aura Airinei s-a îndrăgostit definitiv de locurile din apropierea Ipoteştiului – acolo unde s-a stabilit cu familia. „În oraș, treceam pe lângă pomii înfrunziți și nu-i vedeam. Aici, ne bucurăm de primii muguri ai vișinului ca de o sărbătoare. Am intrat într-un ritm total diferit, unde importanță a căpătat pământul, cu roadele sale. Pe drum, prin fața casei noastre, trece vara mașina cu înghețată, care sună din clopoței și merge ca melcul, să o ajungă copiii. Spre primăvara vine mașina pescarilor, cu pește proaspăt de pe baltă, îi auzi din casă cum strigă lung: Peșteeeee! Peșteeeee proaspăt! Trec și țiganii în căruță, cu lemne, măturoaie de crengi și oale de lut. E frumos!“ Fascinată de întâmplările de zi cu zi, Aura Airinei stă de vorbă cu bătrânii şi fotografiază lucruri pe care le credea dispărute: case din lut cu acoperiş de paie, fasole uscată, bătută la drum, focuri în noaptea de Înviere, cirezi leneşe de vaci.
Gustos, cu ingrediente simple
Totul a început simplu: „Am luat oale de lut și lapte proaspăt muls, de la o vecină care ține vacă, și am făcut chișleag. Am smântânit oalele pentru lapte acru. Ne-a plăcut! Bun, cu gust împlinit, sărat fără a pune sare, gustos fără a-i adăuga nimic. Am întrebat cum se face una, alta, și am făcut și eu: alivenci și ciucălăi, totoloți și poale-n brâu. Am ridicat din lemn o bucătărie de vară, cu divan, masă și plită, unde să coc turte și să pun ceaunul – căci mâncarea la foc de lemn are un gust diferit. Așa a apărut cuhnia casei, bucătăria noastră de vară, cu deschidere spre grădină și spre cerul liber“. De 8 ani, Aura nu mai cumpără pâine, o face în casă. Un sobar bătrân a ajutat-o să ridice un cuptor cu vatră, pe care-l va folosi pentru alte şi alte reţete.
Amintiri şi vin
Mâncărurile bătrâneşti le gustă prin vecini sau le prepară după instrucţiuni mai mult sau mai puţin clare, aşa cum îşi aduc aminte sătenii. Aura găteşte şi mâncărurile moldovenilor de peste Prut, stabiliți în satele de prin zona Botoşaniului: „Au adus cu ei rețetele de chiroști, colăcei hulubași, plăcinte rufoase, cușma lui Guguță. Fiecare cu povestea sau cu amintirea ei“, spune ea. Bucatele gustoase se însoţesc cu vinurile de prin partea locului. Licorile se țin în beciuri și aburesc clondirele când sunt trase din damigene. „Noi strângem strugurii de pe boltă – nu sunt soiuri nobile, mai mult fleură (căpşunică, n.n.) și fragă. Soțul meu îi dă la zdrobitoare, la teasc. Înainte, oamenii îngropau sticlele cu vin sub pământ. Cum erau atunci casele, din lut și din chirpici, săpau oamenii într-o cameră și ascundeau damigenele, să le ferească de gerurile iernii. Noi bem vinul la masă, la găluște – la sarmale, adică. Îmi plac găluștele cu umplutură de crupe și hribi, învelite în foi de curechi, de viță, de fasole sau de ștevie“.
Leac pentru suflet
Nu e nevoie de multe pentru o mâncare gustoasă: „Nimic nu se compară cu gustul bureților de pădure fripți pe plită, cu leurda proaspătă, cu roșia din grădină pe care ai îngrijit-o de pe când era doar o sămânță. O parte din ingrediente le iau de micii producători locali: făină de la moară de la Dumbrăveni, miere de la stupină, laptele de la vecina care ține vacă, ouă din cuibare, borșul din putină. Îngrijim grădina, livada, plantăm, sădim, plivim, prășim, culegem. Primăvara mergem la pădure după urzici, năsturel, păpădie, iar vara, după bureți. Culegem totul cu grijă și mai punem și la uscat, conservăm să avem și pe timpul iernii. Înspre toamnă, mergem la stână, să luăm brânză din trei feluri de lapte, şi o punem la borcan.“ Căci mâncarea țărănească, gătită la foc de lemne, este leac pentru uitare și pentru alte beteşuguri fizice sau sufletești, crede Aura.
Micii producători trebuie sprijiniţi
Autoarea blogului şi-ar dori ca oamenii din zonă să fie sprijiniţi mai mult: „M-aș bucura dacă legislația ar susţine mai mult asociațiile micilor producători din zona rurală. Micile magazine sătești, în care sătenii asociați să poată vinde produsele lor – de la miere până la zarzavaturi, compoturi sau dulcețuri – ar putea deveni puncte de atracţie“. Locurile frumoase ar trebuie şi ele păstrate cu mai multă grijă: „Arhitectura caselor țărănești ar trebui dusă mai departe, prin programe de restaurare și prin norme de construcție menite să păstreze specificul zonei“. În orice caz, poveştile din Cuhnia casei vor continua – pentru că, spune Aura, ar fi păcat să se piardă în dezordinea lumii de azi!
