De curând, am asistat la desfăşurarea unei noi ediţii a concursului naţional de vinuri rose. Este un concurs cu oareşice faimă la noi, mai ales pentru amatorii unor astfel de licori bahice. Ba chiar de data aceasta, concursul a avut şi o dimensiune internaţională, deoarece anumite mostre au fost distribuite şi unor specialişti din străinătate.
Subsemnatul, nefiind mare amator de aşa ceva (adicătelea, nici de rose şi nici de concursuri, ȋn general), a privit detaşat rezultatele finale. Astfel că mi-am permis un grad mai ridicat de amuzament personal, atunci când am aflat cu stupoare ce vin a câştigat competiţia, la secţiunea non-aromate. Ei bine, marele câştigător a fost Caloian, al celor de la Oprişor. Adică un vin din categoria ”de buget”, de găsit cam pe toate rafturile, uneori şi la reduceri semnificative. Ȋntr-adevăr, din competiţie au lipsit destule nume grele, dar chiar si aşa…
Ştiu prea bine că pot să apară destule surprize de acest gen pe la concursuri, dar asta nu mă ȋmpiedică să-mi ridic la fileu aceleaşi ȋntrebări, de fiecare dată. De obicei, ȋncerc pe cât posibil să nu “atac” juraţii. Nu de alta, dar oricât de specialişti or fi, tot oameni rămân. Nu spun musai că “ar fi supuşi greşelii”, dar se pare că intervin anumite preferinţe ȋn ceea ce priveşte stilul unui vin, mai ales ȋn degustările desfăşurate ȋn orb. Să fim drepţi, de cele mai multe ori, acest stil este uşor identificabil şi nu ştiu cum se face că, aproape de fiecare dată, câştigă ȋn detrimentul unor exemplare mai subtile, mai echilibrate şi, ȋn general, mai reţinute. Am analizat câteva note de degustare ale juriului internaţional şi tot nu ȋnţeleg cum de Caloian a reuşit să iasă ȋn frunte, atunci când s-a tras linie. Presupun că rezultatul final s-a decis la juriul autohton, cine ştie.
De exemplu, unul dintre juraţii internaţionali cu ştaif, adică un Master of Wine, a declarat că mai toate vinurile au avut corecţii masive de aciditate şi că, practic, totul s-a decis la acest capitol. Ceea ce mă duce inevitabil la, probabil, adevărata bubă care a decis câştigătorul: calitatea vinurilor din concurs. Dacă un vin precum Caloian câştigă un asemenea concurs, nu pot să nu mă gândesc la faptul că adversarii săi nu s-au remarcat cu adevărat prin ceva special, care să atragă atenţia. Pentru că, dragilor, oricât de OK poate fi un vin la preţ mic, nici un producător nu ȋţi oferă o minune oenologică ȋn acea sticlă. Există nişte motive clare pentru care un astfel de vin este plasat ȋntr-o gamă ieftină. Oricât se poate ȋntâmpla să dăm peste unele vinuri care ȋşi depăşesc o anumită condiţie impusă de preţ, există limite clare de calitate, peste care nu pot trece.
Ȋn ceea ce mă priveşte, nu mă interesează să ȋncerc acest vin. Unii l-au ȋncercat deja şi l-au declarat ca fiind cel mult mediocru. Ȋn plus, ştiu exact ce oferă Oprişor pe această gamă: vinuri corecte, decente, dar niciodată mai mult de atât. Şi cunosc gama cu pricina de foarte mulţi ani, astfel că nu cred ȋn minuni. Tot ȋntorcând problema pe toate părţile, am ajuns la concluzia că rămânem cu un caz cel puţin ciudat. Pe care ȋl putem discuta la nesfârşit, fără să ajungem la o concluzie clară. Până una alta, producătorul şi-a atins scopul ȋn urma acestei poveşti: a atras atenţia şi i-a determinat pe mulţi să cumpere vinul. Credeţi că mai contează acum şi diversele păreri ale consumatorilor?
