Chateau Smith Haut Lafitte
Cum este cazul cu multe proprietăţi prestigioase din Graves/Pessac-Leognan, Chateau Smith Haut Lafitte se bucură de o istorie extrem de bogată şi întinsă pe o perioadă de peste 800 de ani. În anul 1365. Du Boscq a plantat aici primele viţe-de-vie, pe un platou cu pietriş numit Lafitte. În anul 1720, George Smith a cumpărat şi şi-a legat numele de proprietate, pe care acum o cunoaştem drept Smith Haut Lafitte.
Astăzi, Smith este deţinut şi condus de Daniel Cathiard şi Florence Cathiard, care au achiziţionat proprietatea în anul 1990. Acest moment a marcat şi începutul unor investiţii masive, care au dus la un reviriment calitativ al vinurilor produse aici.
Conform spuselor lui Daniel Cathiard, la momentul achiziţiei erau multe alte proprietăţi scoase la vânzare în Bordeaux. Un motiv principal pentru care soţii Cathiard şi-au îndreptat atenţia către Smith Haut Lafitte a fost determinat de faptul că proprietatea este una dintre puţinele care poate produce atât vinuri roşii, cât şi albe.
Chateau Smith Haut Lafitte: Via şi vinul
Cele 78 ha ale podgoriei Chateau Smith Haut Lafitte sunt plantate după cum urmează: 67 ha destinate soiurilor roşii: 55% Cabernet Sauvignon, 35% Merlot, 9% Cabernet Franc şi 1% Petit Verdot; 11 ha destinate soiurilor albe: 90% Sauvignon Blanc, 5% Semillon şi 5% Sauvignon Gris. Vârsta media a plantaţiilor de soiuri roşii este 38 de ani.
Podgoria Chateau Smith Haut Lafitte este formată dintr-un singur bloc masiv, împărţit în alte 140 de parcele mici, o situaţie rar întâlnită în Bordeaux. Cea mai calitativă parte a podgoriei se află situată în centru, pe un platou cu pietriş, la o înălţime de circa 40 de metri. Aici sunt plantate şi cele mai multe viţe de Cabernet Sauvignon.
Vinificaţia pentru vinul roşu are loc în 30 de cuve mari de stejar, care variază în mărime de la 60 de hectolitri până la 100 de hectolitri. Fermentaţia malolactică se realizează într-o combinaţie de baricuri noi franţuzeşti, baricuri mai vechi şi cuve de inox. Vinul este mutat direct în cramă, prin metoda gravitaţională şi este maturat pe drojdii proprii, în primele sale luni de viaţă. Ulterior, vinul va lua drumul baricurilor, 60-70% noi, pe o perioadă de 16-18 luni.
Trebuie menţionată şi dorinţa proprietarilor Chateau Smith Haut Lafitte de a folosi cele mai noi tehnologii disponibile vinficatorilor din Bordeaux. Începând cu anul 2009, Smith a fost una dintre primele proprietăţi care au folosit Oenoview, un sistem avansat de imagistică prin satelit, menit să ajute la detectarea celui mai prielnic moment de începere a recoltei. De asemenea, aici este folosită şi cea mai avansată tehnologie de sortare optică a strugurilor. Demnă de menţionat este şi prezenţa unui centru Spa ultra-avansat, Les Sources de Caudalie, aflat la mică distanţă de proprietate. Centrul este specializat în Vinoterapie şi foloseşte extract din struguri pentru cele mai multe produse şi tratamente.
Chateau Smith Haut Lafitte este certificat organic şi clasificat Graves Grand Cru Classe.