De foarte multe ori i s-a reproşat clasificării de la 1855, care împărțea producătorii de vin în diverse trepte de calitate, că este mult prea rigidă şi că ar trebui adus un update în acest sens. Cert este că multe proprietăţi aflate în acest clasament nu prea îşi merită locul ocupat în acele vremuri, tot aşa cum destule proprietăţi şi-au depăşit demult condiţia de la coada ierarhiei, producând constant vinuri superioare multora aflate în vârful piramidei.
Două exemple grăitoare sunt Pontet-Canet şi Lynch-Bages. Singura modificare adusă celebrei clasificări a avut loc în anul 1973, atunci când Mouton Rothschild a fost promovat la rangul de premier grand cru classe. Şi cred că aceasta va rămâne singura schimbare pentru multă vreme de acum încolo. Sunt interese financiare foarte mari în joc, iar cu acestea este greu să te lupţi, când nu ai toate armele în dotare. Ei bine, de câţiva ani încoace, mulţi specialişti au tot trâmbiţat că, dacă se va întâmpla vreodată minunea unei schimbări, aceasta ar putea fi una singură: ridicarea Leoville-Las-Cases la rangul de premier grand cru classe. Constanţa în calitate a acestui domeniu este extraordinară, mai ales din anii ’90 încoace. În ani ca 2000, 2005 sau 2009, vinurile de aici au fost văzute la acelaşi nivel cu Lafite, Latour sau Margaux. Rămâne de văzut dacă familia Delon va ridica concret problema promovării în stratosferă si dacă mişcarea va reuşi…
Scurtă istorie
Primii care au plantat viţa-de-vie aici au fost cei din famila Moytie, cândva prin secolul al XVII-lea. Mai târziu, proprietatea a intrat în posesia lui Blaise Antoine Alexandre de Gascq, seniorul Leoville şi preşedinte al Parlamentului din Bordeaux; un ins foarte bogat şi influent la acea vreme. Din fericire, acesta s-a luptat cu dârzenie pentru a creşte prestigiul proprietăţii, încă de pe atunci Leoville fiind văzut primul din spatele celor 4 “regi”: Latour, Lafite, Margaux şi Haut-Brion (Pontac, în acele timpuri).
Blaise de Gascq a murit fără moştenitor direct în anul 1769, domeniul trecând sub tutela marchizului de Las-Cases-Beauvoir, fratelui şi celor două surori ale acestuia. Dar a venit Revoluţia şi, după cum ştim, nobilii nu au dus-o prea bine. Astfel, marchizul a fost nevoit să părăsească Franţa. Domeniul a fost pus sub sechestru cu toate că, inţial, s-a dorit să fie vândut în întregime. În cele din urmă, a fost scoz la mezat doar un sfert, ceea ce avea să devină Leoville-Barton. În 1815, restul proprietăţii care a rămas în posesia familiei, a fost preluat de Pierre-Jean, fiul Marchizului de Las-Cases. De asemenea, o mică parte a revenit şi surorii sale, Jeanne. În 1840, fiica lui Jeanne s-a căsătorit cu baronul Jean-Marie de Poyferré, iar viile din posesie au devenit ceea ce cunoaştem astăzi drept Chateau Leoville-Poyferre. Partea lui Jean-Pierre, adică jumătate din proprietatea originală Leoville, reprezintă şi începuturile Leoville-Las-Cases. Şi aşa aţi aflat cum au luat naştere cele trei domenii Leoville.
În urma clasificării de la 1855, toate cele trei domenii Leoville au fost ridicate la rangul de 2eme grand cru classe. A urmat o întreagă telenovelă, în care au fost implicaţi urmaşii familiei, acţionari, etc. Vine şi momentul în care un domn, pe numele lui Théophile Skawinski, a reuşit să cumpere o parte din acţiunile Leoville. Acesta s-a implicat serios în administarea domeniului, după care partea lui a trecut în mainile ginerelui, Andre Delon. Începand cu acest moment, familia Delon a achiziţionat din ce în ce mai multe acţiuni la Leoville-Las-Cases, devenind cu timpul acţionari majoritari, câştigând controlul absolut al proprietăţii şi reuşind să rămâna la cârma acesteia până în zilele noastre.
Via şi vinul
Podgoria Las-Cases se află în cel mai nordic punct din comuna St.Julien şi, în mare parte, este concentrată într-o singură mare parcelă: Grand Clos. Totul este înconjurat de un zid de piatră, a cărui punct de atracţie este deja celebra arcadă deasupra căreia tronează simbolul domeniului: leul marca Las-Cases. Există un total de 100 ha, dintre care jumătate intra în Grand Clos. Circa 5 ha intră în componenţa Petit Clos, spre sud, şi alte 7 ha plantate de Michel Delon. Soiurile plantate sunt după cum urmează: 65% Cabernet Sauvignon, 19% Merlot, 13% Cabernet Franc şi 3% Petit Verdot, cu o vârstă medie a plantaţiilor undeva la 30 de ani. Recoltarea se face manual, după care urmează desciorchinarea, o uşoară presare, iar apoi fermentarea în condiţii de temperatură controlată. Vasele de fermentaţie sunt o combinaţie de lemn, ciment şi inox. Maceraţia se întinde pe 2-3 săptămâni. Când totul este gata, vinul rezultat este pompat către sala butoaielor, prin intermediul unei conducte subterane. Vă puteţi da seama despre ce nivel vorbim aici, nu-i aşa? După care vinul este transferat în baricuri, între 50% şi 100% stejar nou pentru grand vin, Chateau Leoville-Las-Cases, și 25% stejar nou pentru Clos du Marquis, al doilea vin al casei. Vinurile se odihnesc în baricuri până la 20 de luni. Unele butoaie folosite pentru Leoville se pot îndrepta către o altă proprietate deţinută de familia Delon, Chateau Potensac.
Încă nu am avut ocazia să încerc un Las Cases până acum, dar în mod sigur situaţia se va schimba pe viitor. Există recolte mai vechi, care se pot achiziţiona la preţuri oarecum abordabile, comparativ cu aceste vremuri nebune şi tulburi din Bordeaux. Singurul vin din portofoliul Delon care mi-a trecut prin faţă este Potensac. Se poate găsi la preţuri decente şi fiţi siguri că i se acordă aceeaşi grijă ca în cazul fraţilor mai mari. Pentru un simplu Medoc, vinul este foarte serios şi cu potenţial mare de învechire; nu prea vă recomand să-l încercaţi în primii 5 ani de la recoltă.
