ȘtiriVinuri

„Adoptă un butuc“ – conceptul care aduce bani în vie

Cine adoptă un butuc primeşte, la schimb, o sticlă cu vin.

O practică obişnuită, în cramele cu renume, este ca muşteriul fidel să-şi poată rezerva, prin precomandă, un anumit număr de lăzi cu vin din recolta anului respectiv. Un producător francez a lansat însă un nou concept. Îşi îndeamnă clienţii să adopte, contra cost, un butuc de viţă de vie şi să-i urmărească evoluţia până în toamnă – ca să primească, la schimb, licoarea extrasă din struguri.

Un site născut din nevoie
Proprietarii unui domeniu de 32 de hectare din vestul Franţei au lansat conceptul în 2017. Ideea le-a venit soţilor Briand în disperare de cauză: era al doilea an consecutiv când via le era afectată masiv de îngheţ, fără ca ei să aibă mijloacele financiare de a redresa situaţia. Şi-au dat seama că schimbările climatice aveau să le afecteze recolta şi în viitor – şi că trebuiau să găsească rapid o soluţie, ca să-şi poată finanţa lucrările agricole pe tot parcursul anului.

Avantajul de-a fi naş
Aşa a luat naştere conceptul „Adopte un cep“ (adoptă un butuc) şi site-ul aferent. Trebuie spus că denumirea a fost inspirată de cea a unui site de întâlniri online („Adopte un mec“ – adoptă un tip) – ceea ce a stârnit din start curiozitatea amatorilor de vin cu simţul umorului. Principiul e simplu: clienţii aleg vinurile care le fac cu ochiul, din oferta prezentată pe site, şi se angajează, contra cost, să fie naşii a cel puţin 6 butuci de viţă de vie (pe principiul un butuc adoptat = o sticlă). Primesc, în mod regulat, informaţii în legătură cu „finii“ lor, cu lucrările de întreţinere a viţei de vie. În toamnă, când vinul e gata, li se expediază sticlele – sau muşteriii pot veni, personal, să ridice rodul viţei de vie adoptate. Oamenii sunt invitaţi să viziteze domeniul, să participe la diferite evenimente organizate la cramă şi, de ce nu, chiar la cules de struguri.

Adopţie în câteva clickuri
Procedura de adopţie e rapidă. Amatorii opta fie pentru un pachet de 6 vinuri, din multele oferte afişate pe site, fie dând click pe harta parcelelor cultivate. În ambele cazuri primesc, scurt şi la obiect, informaţii despre suprafaţa cultivată cu un anumit soi, despre numărul de butuci aferenţi, despre proprietăţile organoleptice ale vinului produs şi despre mâncărurile cu care poate fi asociat. Un kit cu 6 vinuri costă până în 50 de euro. Trebuie spus că proprietarii domeniului, care au avut ideea adopţiei, nu o păstrează doar pentru ei. Îşi pun la dispoziţie site-ul şi altor producători din zonă, a căror recoltă a fost afectată de vremea nefavorabilă.