IMPORTANTVinuri

Vinarium 100: Vinuri ROMÂNEȘTI la 100 de ani de ROMÂNIA!

Ana Sapungiu (foto: Institute of Masters of Wine)

Primul Master of Wine român, Ana Sapungiu, va coordona evenimentul Vinarium 100, prima degustare de vinuri premium și superpremium românești care nu își propune să formeze un clasament, ci un corp compact de vinuri-simbol ale României și ale Republicii Moldova, capabile să-și reprezinte cu cinste pământul de origine în acest an centenar, dar și în cei ce vor urma.

Prima sesiune de degustare se va desfășura săptămâna viitoare (24-25 mai), iar pe scaunele ocupate în mod obișnuit de jurați și degustători se vor așeza câțiva dintre cei mai de succes români, de la oameni de afaceri, avocați și specialiști IT la activiști social, antropologi, chefs, medici sau politicieni.

Pentru că este imposibil de apreciat toate vinurile într-o singură sesiune, dar și pentru că 2016 și 2017 au fost ani foarte buni pentru viticultura românească, iar parte dintre vinurile născute în acești ani abia urmează să iasă din crame în perioada următoare, Vinarium 100 va mai avea cel puțin o întâlnire de evaluare înainte de finalul anului.

Panelul coordonator al juriului care va face selecția celor mai bune 100 de vinuri românești este format din Ana Sapungiu – primul Master of Wine din România, Cătălin Păduraru – CEO al International Wine Contest of Bucharest, jurnalist de vin și autor de cărți dedicate vinurilor, și Cezar Ioan – publisher-fondator al revistei Vinul.ro și partener media al evenimentului.

Conform inițiatorilor, „având în vedere complexitatea vinurilor premium, acestea nu vor parcurge scurtele etape de notare din concursurile obișnuite, ci vor fi prezentate în varianta considerată optimă de către producător, prin reprezentantul acestuia, decantate sau nu, după dorinţă, în paharele dorite, la temperatura aleasă de către acesta. În plus, vinul va putea fi pus în lumină prin explicații expuse în faţa acestui grup exclusivist de susţinere a vinului premium românesc”.