LIVIU GRIGORICĂ: Vizibilitatea mondială a vinurilor românești – ZERO VIRGULĂ CEVA!

Vicepreședinte al Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), winemaker, creator de vinuri, consultant pentru vinuri și management de cramă, Liviu Grigorică a vorbit, în exclusivitate pentru SuperVinuri.ro, despre câteva dintre problemele acute ale industriei vinicole din România: consumul de vin provenit din comerțul organizat vs. autoconsum, balanța export-import privind vinurile românești, vectorii esențiali pe care ar trebui să-i urmeze exportul și misterele succesului înregistrat de vinurile din Republica Moldova pe piețele internaționale.

Să începem cu o frugală radiografie autohtonă a structurii consumului de băuturi care conțin alcool!

Chiar dacă e considerat a fi un produs alimentar, vinul conține alcool. În plus, românii sunt și băutori de bere și de spirtoase. Teoretic, noi consumăm anual peste 20 de litri de vin. Mai precis, în funcție de an și de datele trimise către forurile ce emit diverse raportări statistice, undeva între 24 și 27 de litri de vin. Eu cred că o bună parte din acest volum este reprezentat de autoconsum, adică – din ce în ce mai mult!- vinul preparat în gospodărie: chiar dacă au dispărut multe dintre vinurile străbunicilor, bunicilor și părinților noștri, o să vedeți prin piețe numeroși oameni care cumpără, cu sacul ori cu lada, struguri, ca să-și facă ei înșiși vin acasă. Dacă e bine sau rău poate fi subiectul unui alt interviu. Așadar, românii beau destul de mult vin, statisticile indică un consum relativ constant, cu o ușoară creștere de la an la an. Ar trebui să procedăm însă la o analiză mai nuanțată: cât se consumă, de fapt, din vinul casnic, așa-zisul „vin de buturugă”, și cât din comerțul organizat?  Iar, din vânzările efectuate de comerțul organizat, cât înseamnă vinul la pet – „rețeta de succes” a unor societăți comerciale de la noi și baza vânzărilor din supermarket-uri, en-gros-uri sau piețe – și cât reprezintă vânzarea la sticlă de 0,75 litri?  Iar, din această ultimă categorie, cât este vin varietal, cât – cu indicație geografică, cât – cu origine controlată ? O asemenea analiză ar putea să ducă la niște niște concluzii suprinzătoare și neplăcute: probabil,  am descoperi că o bună parte din vinul ieftin provine din import, iar sticlele la 0,75 de litri  nu sunt chiar atât de multe cât s-ar putea crede. Mai ales ținând cont de faptul că România numără astăzi aproximativ 200 de crame.

Proporțional, unde se situează consumul de spirtoase și cel de bere?

Estimând în litri, berea (circa 80 de litri anual) se consuma mai mult si mai des decât vinul. Iar consumul anual de alcool pur tinde către o medie de circa 13 litri pe cap de locuitor, din care puțin peste jumătate înseamna vin și bere, restul fiind băuturi spirtoase.

De ce vindem importuri de vin vrac sau la pet în magazine și, de exportat, exportăm tot vin vrac sau la pet?

Conform statisticilor, între 5 și 8 % din producția anuală se duce la export, ceea ce nu-i chiar atât de mult, iar dacă ne uităm peste cifre, am putea face o balanță: raportat la volum, importăm mai mult decât exportăm!

Și îmbuteliat, și vrac…

Dacă ne referim la volumul vândut, vinul îmbuteliat în sticle de 0,75 litri pe care noi îl importăm probabil se situează undeva către 10% din totalul de pe piață. Iar dacă ne uităm pe contra-etichetele vinurilor ieftine  – fie că sunt la peturi de un litru sau de doi, ori la damigene de sticlă – o să descoperim că o buna parte din respectivul vin este de origine UE. Dacă îmi aduc bine aminte, niște statistici de la sfârșitul anului trecut arată că importurile au scăzut. Este posibil că multe din cramele nou apărute au fost obligate, înainte de campania din 2017,  să-și mai golească cisternele, pentru a face loc noii recolte. Din pricina asta, volume destul de mari nu s-au mai importat și s-a cumpărat vin vrac de pe piața internă.

De ce nu funcționează exportul de vinuri

În aceste condiții, pe ce ar trebui să se concentreze exportul de vinuri românești?

Exportul presupune câțiva factori esențiali: 1. Echipe alcătuite din specialiști care știu să facă export; 2. Modul de comunicare al acestora, stilul și prețurile vinurilor să fie adaptate pieței-țintă; 3. La capitolul vinuri, ar trebui să ne schimbăm radical imaginea: din păcate, suntem percepuți drept o țară care produce vin ieftin, dar nu neapărat și foarte bun! Percepția cu pricina  a fost generată de anumite povești de succes comercial.  Inclusiv de cea a așa-zisei „Feteasca neagră – Schwaze Mädchentraube”, vin roșu dulce și foarte ieftin de pe rafturile din Germania, vândut în cantități mari în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Această poveste a creat un portret cvasiperen: vinul românesc este dulce și ieftin!

Povestea de succes a unui vin care se pare că nici nu prea era „Fetească neagră”….

În acel moment, nici nu aveam atâta „Fetească neagră” încât să exportăm! Prin analizele din ce în ce mai sofisticate, se poate determina azi dacă e vorba sau nu de soiul respectiv. Dar nici brandul, care se vindea exploziv acum 15-20 de ani, nu prea mai are răsunet pe piața germană.

Așa încât, pentru a înregistra cât de cât niște reușite la export, ar trebui să ne gândim foarte serios la toți factorii pe care i-am enumerat. În timp, pecetea care a fost imprimată  se poate schimba! Dacă gândești în mod adecvat via și procesele de vinificație, stilul vinului se poate stabili relativ ușor, deci, înainte de fiecare campanie, ai putea, oarecum simplu, să te adaptezi pieței. În ceea ce privește prețurile, se ivește o altă problemă. O cramă obișnuită din România reușește să scoată între 7 și 10 tone la hectar, față de 35-40 de tone, în alte părți ale lumii. Din această cauză nu putem fi niște competitori serioși pentru vinul cel mai ieftin. Așa că ar trebui să ne orientăm într-o altă parte. Să punem la punct o strategie generală și să detectăm dacă avem soiuri naționale – e o modă în ultima vreme cu soiurile naționale, soiurile vechi și puțin cunoscute. Avem așa ceva? Avem vinuri de calitate în spatele unor soiuri autohtone? Avem un preț rezonabil pentru ele? Avem nivelul de calitate și stilul adaptat pieței pe care o vizăm?

În momentul când vom răspunde la toate aceste întrebări, poate vom reuși să exportăm vin cu succes! Și încă o condiție: exportul să fie atractiv pentru producătorul român de vin. Din perspectiva prețului, s-ar putea ca lui să-i fie mai comod să vândă în România, decât să se gândească la export! La export, se bate cu toată lumea. În România, piața e ușor mai naționalistă, oamenii cer vin local, așa că bătălia se poartă doar cu ceilalți maxim 200 de producători direct concurenți și cu cei care se ocupă de importuri.

Când vorbiți de echipe specializate în export, vă referiți la unele pe care să le genereze și să le aibă fiecare producător în parte sau de una singură, specializată la nivel central, de stat, guvernamental, una care să activeze, de pildă, în cadrul Ministerului agriculturii?

Cu toată stima, dacă îmi va spune cineva că se poate face astăzi, la nivel de guvern, o echipă specializată, eficientă și echidistantă în acest domeniu, cred că nu mă voi putea opri din râs câteva săptămâni!

Nu avem experți?

La nivel guvernamental?

Nu doar acolo, ci, în general, în România, experți pe care statul să îi angajeze…

Nu vreau să fiu răutăcios, dar cred că specialiștii existenți în țară și care prin absurd nu lucrează încă în domeniul privat ar prefera să își găsească un partener internațional în locul statului român.

În principiu, România și Republica Moldova au beneficiat istoric de același start: ei cu Perestroika, noi cu ieșirea din comunism. În plus, România a beneficiat de fonduri europene pentru reconversie, pentru scoaterea viilor hibride, pentru plantarea soiurilor de calitate, pentru dotarea cramelor. Acum vin și fonduri pentru dezvoltarea turistică. Cum de Republica Moldova exportă mai mult decât noi, prezența acesteia pe piața din România e colosală și sunt extrem de vizibili la târgurile internațional? Sunt mai interesanți? Se prezintă mai bine? Ce au ei și nu avem noi? Au răspuns ei la întrebările de mai devreme!?

Da, asta au făcut: au răspuns la întrebările de mai devreme! Ok. Putem spune că am plecat în același timp. Dar, pe de altă parte, în Republica Moldova au venit niște zeci de milioane de ale Băncii Mondiale care, la sfârșitul anilor 1990, au fost investite în crame. Pe urmă, mulți alți bani privați s-au băgat în plantații și dotări …

Deci, când la noi se devalizau IAS-uri, la ei se făceau investiții?

La ei, se construia. La noi, boom-ul a fost foarte brusc. Fondurile de pre-aderare (SAPARD) precum și cele post-aderare au însemnat enorm. Într-un fel, cu ghilimelele de rigoare, ele au forțat investiții masive în zona viticulturii și vinificației. Probabil, că acestea sunt unele din puținele domenii unde banii s-au cam terminat, deci au fost solicitate și suplimentări de fonduri. Dar asta nu înseamnă că întotdeauna banii au fost utilizați cum trebuie. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când au început proiectele de replantări și o să descoperim în următorii doi-trei  ani câți dintre „marii” investitori în viticultură ce au plantat 100 – 200 de hectare, au facut-o pentru a pune mâna pe niște sute de mii de euro și câți au cultivat cu adevărat acele hectare, pentru a produce și vinde/procesa struguri, pentru a face un business. Vom descoperi că mii de hectare se vor pierde! Timp de 10 ani, investitorii au fost obligați să țină via într-un stadiu de supraviețuire. Doar „la prima strigare”, am exemple de câteva sute de hectare care nu vor mai exista din momentul în care vor trece cei 10 ani și o zi! Pentru că, din păcate, aceste investiții au fost făcute din oportunism ! Să ne întoarcem la Republica Moldova. Cei de acolo sunt mult mai coerenți și mult mai uniți la expozițiile internaționale. Nu știu cu exactitate cum stau lucrurile în realitate, dar cel puțin, în ochii lumii, ei așa apar! De asemenea, la degustări, se organizează mult mai bine decât noi, sunt mult mai prezenți pe orice piață internațională, indiferent dacă aceasta se cheamă Germania, Anglia, Statele Unite sau China, sunt foarte adaptabili în ceea ce privește stilul vinului și mai ales brandingul,  ambalajele și etichetele. De ce ei și nu noi? Poate și pentru simplu fapt că în Republica Moldova vinul este una din puținele surse de venit: dacă nici vinul nu și-l vând, nu prea mai au ce vinde. De ce sunt adaptabili? Pentru că, începând cu anii 90, ei s-au dezvoltat enorm pentru a vinde pe o singură piață : Rusia. Fiecare embargo instituit de aceasta i-a obligat să caute și să vândă în alte părți. Așa au descoperit că există și alte piețe. Atâta timp cât noi reușim să vindem mai scump pe piața internă decât la export, nu vom avea acel cuțit la os care să ne dea imboldul de a face cuceriri peste hotare.

Dansul exotic al vinului românesc

În consecință, putem vorbi de vreo relevanță a vinului românesc pe piețele europene sau pe cele internaționale?

Părerea mea este că putem vorbi mai degrabă despre un fel de exotism al vinului românesc pe piețele mondiale. Suntem prezenți în foarte multe locuri din lume: din fericire câteva crame din România sunt specializate și în export. Așa că le vom întâlni în Anglia, Germania, țările nordice, Statele Unite, China, Hong Kong, Taiwan, Japonia, Rusia, foarte posibil și în Vietnam ori pe alte piețe cu adevărat neobișnuite. Dar nu suntem o prezență suficient de consistentă, în așa fel încât să se spună că vinul românesc reprezintă „X” %. Dacă „X”-ul acesta înseamnă 0 virgulă ceva procente, nu cred că reprezentăm ceva semnificativ pe vreo piață externă.