Lumea vinului a fost zguduită în 2012, la arestarea lui Rudy Kurniawan – indonezianul-american care a făcut avere vânzând poşirci pe post de licori de lux. Iată că un nou scandal se profilează la orizont: câteva zeci de companii italiene sunt cercetate pentru practici frauduloase.
Producători şi inspectori, sub lupă
Contrafacerea vinurilor de colecţie este o activitatea bănoasă – de ordinul miliardelor de dolari, spun experţii – şi nu datează de ieri, de azi. Însă nu doar etichetele cu ştaif sunt falsificate. Conform publicaţiei americane The Daily Beast, în ianuarie anul acesta o operaţiune sub acoperire a vizat o duzină de regiuni vitivinicole italiene, punând în evidenţă faptul că practicile incorecte sunt la ordinea zilei. Cel puţin 50 de firme din industria italiană a vinului sunt cercetate pentru folosirea de ingrediente necorespunzătoare unor vinuri de calitate. Asta nu înseamnă că vinurile respective nu sunt bune de băut, ci că nu respectă standardele corespunzătoare clasificării lor (DOCG, DOC), standarde care certifică autenticitatea şi respectarea anumitor metode şi practici în procesul de producţie. Se pare că nu sunt cercetaţi doar producătorii, ci şi inspectorii care trebuiau să se asigure că totul se face conform legii.
Un business mondial
O cincime din vinurile care circulă pe piaţa internaţională echivalează cu produse contrafăcute. Afirmaţia a fost făcută în 2013, după arestarea numitului francezului Armand Aramian, care vindea pe eBay, sub eticheta Mouton Rothschild, vinuri pritocite în China. Tot în Franţa, în 2002, numitul Jacques Hemmer a recunoscut că a vândut sticle falsificate de Chateau Pétrus – şi nu le-a vândut ieftin. Pur şi simplu a diluat licoarea scumpă cu zemuri ieftine, reuşind astfel să păcălească sute de cumpărători. Din păcate, istoria recentă musteşte de scandaluri asemănătoare. Falsurile sau vinurile neconforme vin nu doar de pe Vechiul Continent – Italia deţine câteva recorduri în acest sens – , ci şi din paradisul mărfurilor măsluite, Hong Kong.
Un pahar cu antigel, vă rog!
Cunoscătorii nu au uitat povestea vinurilor austriece rezistenţe la îngheţ. Tărăboiul s-a iscat în 1985, când s-a descoperit că mai mulţi producători din ţara respectivă foloseau antigel pentru a-şi îndulci licorile. Nu s-au înregistrat victime, dar vinurile din Austria au fost puse la colţ mulţi ani după aceea. În 1986, a fost rândul vinurilor italiene să intre în colimator: un producător din Cizmă a fost prins că adăuga metanol în vin, pentru a-i conferi mai multă… complexitate. Rezultatul: 23 de decese în rândul consumatorilor şi zeci de victime internate cu probleme neurologice. În urma acestor incidente, autorităţile italiene şi austriece au implementat legi mai stricte privind controlul calităţii.
Tunurile lui „Doctor Conti“
Infracţiunea secolului îi aparţine, însă, de la distanţă, indonezianului rezident în SUA Rudy Kurniawan. Era supranumit „Doctor Conti“ – referitor la pasiunea sa pentru produsele domeniului Romanée-Conti. Aclamat ca fin degustător şi extraordinar colecţionar, Kurniawan se lăuda cu relaţiile sale din lumea vinului. Reputaţia sa i-a permis să păcălească o droaie de pasionaţi cu dare de mână: i-a convins să cumpere licori mediocre pe post de vinuri cu ştaif. Evident, sticlele purtau etichete falsificate de Kurniawan însuşi. Indonezianul a fost prins în 2012, pentru că a încercat să vândă sticle de colecţie datând dintr-un an în care producţia nu avusese de fapt loc. Falsurile lui Kurniawan au fost estimate la 550 milioane de dolari!
In vino veritas – sau nu
Tot la americani, o gamă populară a stârnit valuri în 2005. După succesul filmului Sideways (la noi a rulat sub numele In vino veritas), americanii au început să se dea în vânt după Pinot Noir. Drept pentru care distribuitorul american E & J Gallo a bătuit palma cu un furnizor de vin vrac din Languedoc, Franţa, care se angaja să producă în masă licoarea respectivă. Produsul, comercializat sub numele de Red Bicyclette, a avut succes: peste 18 milioane de sticle s-au vândut în mai puţin de 2 ani. Totul a mers ca pe roate până ce s-a descoperit că furnizorul făcea licoarea nu doar din Pinot Noir, ci şi din Shiraz sau Merlot. Autorităţile franceze au dibuit şmecheria: au remarcat că volumele de vin distribuite de americani depăşeau cu mult cantitatea de Pinot Noir produsă în Languedoc.
