Când îşi întâmpină turiştii, reprezentanţii caselor de vinuri sunt nevoiţi să deschidă una, două, nouă – mă rog, câte sticle e nevoie pentru ca oaspeţii să poată degusta ceea ce le pofteşte inima. Cum însă afluxul de vizitatori nu e regulat, lichidul din recipientele deschise îşi pierde proprietăţile organoleptice, în ciuda strădaniilor gazdei. Soluţia? Tot mai mulţi producători europeni preferă să investească în distribuitoare moderne de vin.
Soluţie contra oxidării
În distribuitoarele de vin, sticlele sunt conectate la un rezervor cu gaz intert, cel mai adesea argon sau azot (există şi aparate care generază singure gazul inert). Gazul înlocuieşte aerul din sticlă pe măsură ce nivelul de lichid scade, evitându-se astfel fenomenul de oxidare a vinului. Evident, preţioasa licoare poate fi păstrată mai mult timp. Firmele producătoare din Europa (Enomatic, By the Glass, TechnoWine) susţin că vinul poate fi păstrat astfel şi 3 săptămâni. Producătorii preferă însă să schimbe sticlele de vin alb la fiecare 12 zile, iar pe cele de vin roşu la 15 – 18 zile. De fapt, schimbarea sticlei depinde de tipul de vin – fiindcă unele rezistă mai mult, iar altele „obosesc“ în distribuitor mai rapid. Tocmai de aceea, mulţi producători preferă să deguste sistematic vinurile din aparat: pot astfel să observe din timp dacă a început procesul de oxidare.
Care e gazul inert ideal
Conservarea vinului e strâns legată de tipul de gaz utilizat. Dacă unii producători susţin că şi argonul, şi azotul reprezintă o soluţie fiabilă, alţii au făcut propriile teste în cramă. Sunt voci care susţin că tipul de gaz folosit de distribuitoarele la pahar face diferenţa în cazul vinurilor roşii. Se spune că argonul e potrivit doar pentru vinurile roşii corpolente. Dacă unii preferă doar variantele 100% argon (sau azot), alţii opteauă pentru amestecurile 80 % argon cu 20% azot. În orice caz, distribuitoarele permit servirea licorilor la temperatura ideală şi pot fi programate pentru servirea unui anumit volum de lichid.
O mai bună comunicare
Un alt atu, deloc de neglijat, al dozatoarelor de vin este designul lor. Aspectul profi dă plusvaloare licorii şi impresionează vizitatorii. Desigur, se mai pune şi problema etichetelor care se pretează servirii la distribuitor – fiindcă sunt producători care ezită să folosească la dozator vinurile high-end. Pentru anumite crame, însă, această prejudecată nu există: gazdele doresc să-i ofere vizitatorului o experienţă completă a produselor lor, de la gamele entry level la cele multi-medaliate. Distribuitorul de vin face parte, în acest caz, din arsenalul instrumentelor de comunicare.
