CrameȘtiri

Unicom/Davino se ȋntoarce ȋn leagănul trecutului glorios

După cum mulţi dintre voi sunt probabil familiarizaţi deja cu subiectul, cei de la Unicom/Davino deţin în portofoliu două etichete dedicate exclusiv soiurilor autohtone, anume Feteasca Neagră şi Feteasca Albă. La începuturi, aceste etichete s-au bucurat de un concept interesant, născocit de George Moisescu şi au fost denumite: Purpura Valahica şi Alba Valahica. Un brand care a rămas mulţi ani întipărit ȋn memoria iubitorilor de vinuri fine de la noi.

Ei bine, acum câţiva ani, s-a decis brusc o schimbare de concept, iar etichetele cu pricina s-au transformat ȋn ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept Monogram. A urmat o perioadă destul de lungă de confuzie ȋn rândul consumatorilor, inclusiv pentru subsemnatul. Ȋn general, nu sunt împotriva ideii de schimbare dar, ȋn acest caz, nu am înţeles raţiunea de a vira ȋntr-o direcţie complet opusă. Mereu am considerat că a fost o mişcare nu foarte înţeleaptă şi demnă de talia şi faima unui producător ca Unicom/Davino. De ce ai schimba ceva care funcționează fără probleme? Ulterior, am aflat unele informații contradictorii, şi anume că, de fapt, nu s-a renunțat complet la vechiul concept, care a fost păstrat doar pentru piața internațională. Dar nu pot să bag mâna în foc, fără dovezi clare.

Chiar și așa, pentru mine este cert că Monogram nu a reușit să se impună ca brand în piața internă, trecând aproape neobservat în portofoliul producătorului. Am observat extrem de puține menţiuni în “social media”, iar unele surse online încă mai dețin destule sticle din ani mai vechi.

Dar, din câte se pare, Unicom/Davino a aplecat urechea la cei câțiva pasionați nemulțumiți și mai vocali din bula vinului autohton și a revenit la sentimente mai bune. Cu ocazia vizitei personale la cramă, desfășurată cu ceva timp în urmă, am avut surpriza extrem de plăcută să asist la renașterea vechii etichete de Alba Valahica, începând cu ediția 2020. Și, din câte se pare, va reveni în atenție și Purpura Valahica. Nu pot decât să salut această decizie, în cel mai călduros mod posibil.

Câteodată, întoarcerea la valorile trecutului nu este o mișcare de tip retrograd, ci doar o cimentare în plus a unor idei care s-au dovedit a fi cele mai potrivite în timp.