Fără categoriePodgoriiȘtiri

Scurtă vizită de lucru ȋn Dealu Mare. Episodul 1: Crama Apogeum!

Trebuie să recunosc faptul că recenta pandemie prin care am trecut (personal, cu succes) nu m-a afectat din cale-afară la nivel psihic. Oi fi eu o fiinţă socială, dar pot fi şi una solitară, fără prea mari probleme de tranziţie ȋntre cele două stadii. Ceea ce mi-a lipsit cel mai mult a fost libertatea de mişcare spre alte zări şi plaiuri. Astfel că, odată cu relaxarea la nivel de restricţii impuse de prezenţa acestui virus pervers, am decis că este vremea unei evadări din cotidianul urbei ȋn care trăiesc. Şi ce ar fi putut fi mai nimerită decât o vizită la 2-3 crame din Dealu Mare, ȋn decursul unui sfârşit de săptămână?


Ȋn urma unui context favorabil pentru o astfel de aventură, am pornit la drum ȋmpreună cu amicul şi tovarăşul de ȋncercări bahice de mai bine de 12 ani, George Mitea. Baza de operaţiuni a fost stabilită ȋn misteriosul oraş Mizil, de unde este relativ simplu să ȋţi concepi un itinerariu al cramelor importante din zonă.

Astfel că, odată ajunşi spre seară la destinaţie, am fost invitaţi de amfitrionul Vasile Ghimpu să urcăm direct la crama Apogeum, aflată la câteva minute de Mizil. Ei bine, ce am văzut acolo mi-a renăscut speranţa că poate, ȋntr-o zi, foarte mulţi vor ȋnţelege că o astfel de abrodare este viitorul turismului de tip oenologic la noi ȋn ţară.

Proiectul a fost finalizat de curând şi rezultatele sunt chiar spectaculoase, semn că investiţiile masive au dat roade. Practic, avem de-a face cu un soi de resort care ȋţi oferă circuitul complet al unei experienţe ȋntr-o zonă viticolă: restaurant, unitate de cazare, tur al cramei, degustări de vinuri. Din punctul meu de vedere, cel mai important aspect este prezenţa unei unităţi de cazare la cramă, esenţială pentru cei care vin cu maşinile in zona. Cei mai dezavantajaţi de o asemenea vizită sunt mereu şoferii şi care, de cele mai multe ori, nu se pot bucura până la capăt de ȋntreaga experienţă.

După cum vă spuneam, totul arată ca la carte la Apogeum, de la clădirea principală a cramei unde este şi restaurantul, până la pivniţa ȋn care se odihnesc vinurile ȋn baricuri. După un tur complet al complexului, am trecut şi la degustarea unor vinuri. Pentru că, indiferent de cât de bine arată o cramă, tot pentru vinuri ajungi acolo. Până să ajungem la Apogeum, port-drapelul celor de la Tohani, am trecut prin gama Principele Radu. Un Chardonnay modern, cu mult fruct bine copt şi aromatică intensă, deci nu neapărat unul pe gustul meu; plus un Merlot OK, cu toate că Vasile Ghimpu a fost de părere că sticla cu pricina a avut ceva probleme. Am ȋncercat şi un Apogeum recent, direct din tanc, cu o prospeţime şi o suculenţă debordante. Să fiu sincer, prefer o astfel de abordare, nefiind un mare admirator al produsului respectiv după ce ia drumul sticlei din baric. Poate ar merita efortul unui un mic experiment cu un astfel de vin “pur”, ca un soi de etichetă secundară la Apogeum.

Am ȋncheiat cu o surpriză oferită de Vasile, un vin dulce numit Arum şi obţinut din Tămâioasă Românească provenită din mai mulţi ani de recoltă. Dacă mă ţine bine memoria, ȋn amestecul respectiv a intrat şi o Tămâioasă din anii ’80 (cred că de 1984 este vorba). Un vin dulce excelent, “spicy”, cu un rest de zahăr care nu devine insuportabil şi o aciditate foarte bună ȋn contextul respectiv. Ulterior, am ȋncercat şi Apogeum Patrimoniu, un asamblaj de 4 recolte diferite: 2011, 2012, 2013 şi 2014. Foarte bine sudat, structură solida şi cu ceva potenţial ȋn faţă.

Am plecat satisfăcuţi de experienţa avută la Apogeum, iar ceea ce a urmat rămâne să vă povestesc ȋn episoadele viitoare ale acestei aventuri.