ȘtiriVinuri

Vinuri româneşti impresionante: Anno Sauvignon Blanc / Chardonnay 2017 – Licorna Winehouse

Ȋnainte de a trece la impresiile lăsate de acest vin, trebuie să fac o mărturisire: nu am ȋnţeles niciodată combinaţia de Sauvignon Blanc şi Chardonnay. Nu pot să ȋnţeleg exact de ce, dar este ceva acolo care, ȋn majoritatea covârşitoare a cazurilor, nu rezonează la nivelul papilelor personale. Asta până să apară de nicăieri acest Anno, produs de Licorna.

Şi da, este cel mai reuşit exemplar de acest gen pe care l-am ȋncercat până acum. La mile distanţă de o ȋncercare similară şi mai timpurie a aceluiaşi producător, dar pe gama Bon Viveur. De altfel, iată concluziile subsemnatului, imediat după analiza aceluiaşi cupaj, Bon Viveur 2014:

Nu mi s-a părut că scârţâie la nivel aromatic, ci la nivel de sudare ȋntre cele două soiuri. Pur şi simplu, nu văd rostul unui asemenea mariaj, complet nefericit din punctul meu de vedere. Pare că fiecare soi ncearcă să se exprime ȋn legea lui, fără a exista un liant care să realizeze uniunea şi echilibrul dintre ele. Difuz, fără prea multe orizonturi şi…trecem mai departe.

Revenim la Anno. Olfactiv, imediat după deschidere, este unul dintre cele mai originale vinuri albe autohtone care mi-au trecut prin faţa nărilor. Ba chiar aş ȋndrăzni să ȋl declar unul dintre cele mai reuşite vinuri albe româneşti din ultimii ani.

Un amalgam surprinzător de soc, multă mentă şi cimbrişor.

După circa două ore de respiro, notele mentolat-condimentate dau puţin ȋnapoi şi lasă loc aluziilor citric-minerale.

Gustativ, am avut parte de un vin precis, echilibrat, bine sudat şi coerent.

Aciditatea este foarte bine integrată şi ȋncă ţine ȋn frâu impresia de corpolenţă adusă de Chardonnay.

Nu vă lăsaţi influenţaţi de anul recoltei, pare că vinul este la apogeu, aşa că vă invit călduros să-i acordaţi o şansă.