ȘtiriVinuri

O seară printre vinuri româneşti de top

Mi-am propus să vă relatez rezultatele unei seri de degustare ȋn care, oarecum surprinzător pentru mine, toate vinurile implicate s-au prezentat la nivelul aşteptărilor. Aruncând o privire asupra sticlelor ȋn discuţie, mulţi ar spune că nici nu se putea altfel, dar cu exemplarele autohtone nu ştii niciodată cum se prezintă după ceva ani petrecuţi ȋn captivitatea sticlei. Ȋncă nu putem spune că avem o imagine clară asupra capacităţii de evoluţie ȋn cazul multor vinuri româneşti, iar excepţiile sunt ȋncă prea puţine pentru a ne ajuta ȋn acest demers. Dar să vedem cum s-au comportat suspecţii ȋn sala de interogatoriu:

Davino Rezerva Alb 2012
L-am lăudat din cale-afară ȋntr-un articol anterior, aşa că nu prea mai am ce completa. Rămân la concluzia că este cel mai reuşit alb românesc, la toate capitolele. Finalul său interminabil poate fi considerat o operă de artă şi nu exagerez cu nimic.

Cuvee Guy de Poix Fetească Neagră 2011 – SERVE
Încă un vin pe care-l cunoşteam deja; fără ȋndoială, una dintre cele mai bune Feteşti de pe la noi. Perfect integrat ȋncă de pe acum, gustos şi expresiv. Ȋn acest caz, o operă de artă este ascunderea uimitoare a nivelului uriaş de alcool (15,5%). Nu de alta, dar nu ştiu cum de reuşeşte să nu devină greu de ingerat ȋncă de la al doilea pahar, ba din contră.

Ispita 2011 (Iluminarea) – Crama Oprişor
Dacă cineva crede că am ceva personal cu acest producător, se ȋnşeală amarnic. Mereu am spus că Oprişor face vinuri de la bune ȋn sus, unele foarte bune dar, pentru mine, totul se cam opreşte aici. Ȋncă nu văd acel extra care să mă facă să spun wow. Nici ȋn cazul Ispita nu am detectat acele nuanţe de rafinament şi nobilitate care definesc un vin mare. Ȋn viziunea mea, bineȋnţeles. Am ȋntâlnit un vin foarte bun, bine făcut dar mult prea comun ȋn exprimare. Nici nu pare foarte bine integrat ȋn acest moment, dar cred ca 3-4 ani ȋn plus vor rezolva această problema. Ȋnsă nu sunt prea convins dacă atunci voi simţi şi o evoluţie ȋn adevăratul sens al cuvântului. Rămâne de urmărit.

Cuvee Charlotte 2010 – SERVE
Deja ȋncercat cu alte ocazii, iubesc senzaţia de eleganţă franţuzească pe care o afişează. Poate nu este cel mai complex Charlotte făcut vreodată, dar cred că este cel mai feminin şi diafan pe care l-am ȋncercat până acum. Are farmec şi asta este o mare bilă albă din partea mea.

Davino Rezerva Roșu 2009
Cel mai scump şi exclusivist vin al degustării. Aşteptările nu mi-au fost ȋnşelate, dar părerea mea este că am avut ȋn faţă un vin prea tânăr şi ȋncă nepregătit la acest moment. Un exemplar complet, multistratificat, puternic, rafinat. Dacă Flamboyant punctează mai mult la capitolul plăcere imediată, Rezerva este net superior la capitolul structură. Nici câteva ore ȋn decantor nu l-au ȋmblânzit prea mult. Este un vin făcut să reziste şi destinat celor mai răbdători dintre noi. Ca şi ȋn cazul Rezerva alb, lungimea finalului pare din altă galaxie.

Ȋn concluzie, a fost o seară extrem de reuşită, cu oameni faini şi cu vinuri care şi-au respectat blazonul. Şi se cam cere a fi repetată…