CramePodgorii

Velvet Winery: un debut reușit prin rebranding inteligent în Dealu Mare

Știu că pentru mulți această pandemie nu a fost cea mai fericită perioadă a vieții lor, dar pentru mine nu pot spune că a fost chiar atât de rău. De exemplu, am avut șansa de a fi unul dintre cei aleși să testeze noul portofoliu al unei mici crame din Dealu Mare, Velvet Winery.

Velvet Winery, producător cu 15 hectare și planuri de extindere

Vă întrebați probabil cine sunt cei de la Velvet, așa că, pe scurt, iată despre ce este vorba. Practic este un rebranding al fostului Amfiteatru Vitis, un proiect în spatele căruia se află acum personaje ca George Moisescu și Liviu Grigorică. Pentru cei familiarizați cu vinul românesc, nu cred că este nevoie de prezentări speciale în cazul celor două personaje menționate mai sus. La acest moment, nu există o cramă cu facilități de producție și de îmbuteliere, de aceste aspecte ocupându-se cei de la Via Domnului. Suprafața de producție nu este mare, circa 15 hectare, la care am înțeles că se vor adăuga alte 4 hectare de Cabernet Sauvignon.

Cum sunt vinurile? Pentru mine cel puțin, unele interesante, altele mai puțin interesante. Gama entry este intitulată Nirvana și se adresează celor mai tineri dintre consumatorii de vin. Etichetele gamei sunt extrem de colorate și recunosc faptul că nu sunt atras de concept. Dar este clar că nu sunt un membru al publicului-țintă, așa că pot înțelege ideea din spate. Rose-ul este produs de cei de la Corcova, dar nu m-a convins deloc; democratic, rest de zahăr destul de prezent în peisaj, departe de preferințele personale. Feteasca Neagră este ușor de înțeles, fără complicații și machiaje inutile, directă și proaspătă. Chardonnay se prezintă în același registru, ușor curgător, un vin perfect de servit la terasă, într-o zi toridă de vară.

Următoarea treaptă pe scara calității este intitulată La Țigănci. Ei bine, de aici lucrurile au început să devină cu adevărat interesante pentru mine. O Fetească Regală ceva mai serioasă, o parte din produsul final fiind baricat. Nu este explozivă, dar a început să devina din ce în ce mai expresivă abia dupa circa două ore de aerare, așa că vă recomand să aveți puțintică răbdare cu ea. Dar marea surpriză a venit din partea rose-ului din această gamă, un exemplar inedit în peisajul autohton; din nou, o parte baricată, un rose intrigant aromatic și ușor ieșit din schema tradițională pentru acest tip de vin. Mai apropiat de cei care sunt amatori de vinuri roșii elegante si light.

La final, câteva impresii despre vinurile aflate în vârful “lanțului trofic”. Chardonnay Wine Deco este un exemplar serios dar, în același timp, foarte abordabil. Baricarea a fost folosită cum se cuvine, fără exagerări, iar vinul rezultat este elegant, echilibrat, plăcut și rotund. Triptic este vârful absolut al cramei, un cupaj extrem de interesant de Feteasca Alba, Regală și Neagră (vinificată în alb). Conceptul etichetei a fost realizat de Sorin Ilfoveanu și reflectă perfect ideea din spatele cupajului. Dacă va exista continuitate în timp pentru vinul respectiv, prevăd că va intra destul de rapid în galeria selectă a vinurilor albe autohtone de excepție.

În concluzie, un debut reușit al celor de la Velvet Winery, mai ales că am întâlnit unele vinuri care pot dezvolta o personalitate distinctă, lucru mai rar întâlnit pe la noi. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în următorii ani.