Crame

Se pregătește lansarea Cramei Axinte. Victor Deleanu: ”Spumantele au o creștere incredibilă”

Victor Deleanu a vorbit despre strategia de la Casa de Vinuri Cotnari (foto: ieseanul.ro)

Victor Deleanu, asociat al Casei de Vinuri Cotnari, a declarat, într-o intervenție telefonică la emisiunea ”Bucate și vin…din plin” că în prezent se pune accent pe dezvoltarea proiectului de turism, odată cu care va fi lansată și noua cramă a casei de vinuri – Crama Axinte, situată în satul Cotnari, din județul Iași.

Obiectivul Casei de Vinuri Cotnari în acest moment este reprezentat de o mai bună poziționare în piață a actualelor game. În acest context, Victor Deleanu a prezentat ZAZ, spumantul nou de la Casa Cotnari, un vin obținut prin metoda Charmat, mai simplă și mai rapidă decât metoda clasică – Champenoise.

“Momentan, nu avem în vizor dezvoltarea de game noi, ci o mai bună poziționare a actualelor game în piață. ZAZ – un vin spumant Charmat – este un produs lansat în luna decembrie 2018, deci este practic un produs nou și foarte promițător. Este un produs care se adresează în primul rând tinerilor, atât prin ambalare cât și prin restul de zaharuri, prin absolut tot, prin comunicare”, a declarat Victor Deleanu la emsiunea ”Bucate și vin…din plin” cu Cristian Grețcu și Silviu Petcu.

Reprezentantul producătorului de vinuri din zona Moldovei a vorbit în cadrul emisiunii și despre portofoliul Casei de Vinuri Cotnari, care este unul foarte larg. “Avem un portofoliu compus din spumante care sunt atât Charmat cât și metoda tradițională, vinurile Premium destinate HoReCa și celor care au gustat mai multe vinuri în decursul timpului și apreciază eforturile pentru a obține vinuri premium din soiuri românești, dar, într-adevăr, avem un focus destul de mare și pe tineri, cei la început de drum în lumea vinurilor tocmai de aceea avem și niște vinuri cu rest de zahăr, demiseci, avem și aceste spumante care se adresează celor la început de drum, avem și spumantul Colocviu Vibe, un produs destinat tinerilor, ocazia de consum fiind în club. Practic, prin tot portofoliul nostru dorim să acoperim toată plaja de gusturi și toate ocaziile de consum”, susține Victor Deleanu.

Evoluție de la vinuri albe la recunoașterea vinurilor rose și roșii

În ultimii ani, Casa de Vinuri Cotnari a avut o evoluție foarte interesantă, ajungând de la o podgorie recunoscută pentru vinurile albe la o podgorie care a evoluat atât spre vinuri rose, cât și roșii.

“Nu cu mult timp în urmă era o podgorie recunoscută doar pentru vinuri albe, în special demidulci. Ultimii ani au transformat-o într-o podgarie care a evoluat spre vinuri demiseci și vinuri seci, atât rose cât și roșii, și nu în ultimul rând spre vinurile spumante, ultimul nostru pariu, care cu siguranță va fi un pariu câștigător”, a spus Victor Deleanu.

Piața spumantelor, o piață în creștere

Reprezentantul Casei de Vinuri Cotnari este de părere că piața spumantelor se află într-o continuă ascensiune, în afară, și încet, încet acest trend capătă amploare și la noi în țară.

“Într-adevăr, în România spumantul este privit ca o băutură care se consumă doar la ocazii speciale. Din punctul meu de vedere spumantul nu este o băutură care se consumă doar atunci și dacă ar fi să ne uităm din nou la trendul mondial spumantele au o creștere incredibilă, ajungând să depășească șampania. Românii care călătoresc în străinătate văd aceste noi trenduri și cu siguranță le vor aduce în România și le vor împărtăși apropiaților. Referitor la piața noastră, da, este o piață în creștere, deși se pleacă de la un volum mic se poate observa foarte mult în consumul de HoReCa. Spumantele au ascensiune, cel puțin pentru noi, așa cum ne-am așteptat”, a mai spus acesta.

Victor Deleanu a ținut să sublinieze, în final, faptul că miza Casei de Vinuri Cotnari este reprezentată, în continuare, de soiurile autohtone: “Noi în continuare vom miza tot pe soiurile autohtone întrucât oriunde călătorim, în orice zonă a globului, în momentul în care cerem un produs ni se recomandă un produs local, fie că este vorba despre mâncare, fie că este vorba despre băutură. Consider că același lucru ar trebui să facă și România, iar în felul acesta va reuși să se identifice și să aibă o particularitate în această mare piață a vinurilor”.