Despre marea clasificare a vinurilor din Bordeaux, cea care a stabilit treptele de calitate pentru toți producătorii epocii (și, implicit, prețul pe care îl pot cere pentru vin), se știe câte ceva. Mai puțin se știe, însă, despre clasificările neoficiale și despre cât de fidele (sau nu) erau în raport cu vinurile…
Pentru cei interesați de istorie, Bordeaux și vinuri celebre, vă recomand cu cea mai mare căldură cartea lui Clive Coates – “Grands Vins: The Finest Châteaux of Bordeaux and Their Wines”. Cu toate că are ceva ani în spate de când a fost revizuită, constituie încă o lectură fascinantă pentru orice obsedat de această regiune.
Unul dintre capitolele cele mai interesante din această carte îl reprezintă o istorie a clasificărilor neoficiale, dinainte de celebrul deja moment din anul 1855 (prima clasificare oficială a vinurilor din regiunea Bordeaux). Istoria de care pomeneam este foarte puțin cunoscută publicului larg, fiind menționate informații destul de vagi cu privire la existența clasificărilor respective. Şi, credeți-mă pe cuvânt, au fost destule tentative de a clasifica vinurile bordeleze înainte de 1855. Este și motivul pentru care îmi voi prezenta aceasta sagă pe parcursul a două episoade. Vă avertizez că voi prezenta liste complete cu multe nume, așa că nu vă condamn dacă veți acuza o stare acută de plictiseală.
Pentru început, este demn de remarcat că, dintre cele 4 premiers crus – Lafite, Latour, Margaux și Haut-Brion – cel din urmă a fost prima proprietate din Bordeaux care și-a câștigat notorietatea în rândul comercianților și consumatorilor acelor vremuri. Nu am menționat Mouton deoarece, după cum probabil se știe, a devenit premier cru abia în anul 1973. După cum spuneam, Haut-Brion (pe atunci cunoscut drept Pontac, după numele proprietarului) a fost vinul emblematic al secolului 17 și începutului de secol 18. Chiar și celebrul filosof John Locke, în urma unei vizite la Haut-Brion în 1677, depune mărturie despre înaltul prestigiu și prețurile ridicate de care se bucura proprietatea în cauză. Lafite, Latour și Margaux încep să-și ocupe locurile pe care troneaza chiar și în zilele noastre, abia la răscrucea dintre secolele mai sus amintite. În primele decade ale sec. 18, aceste 4 vinuri erau deja cele mai căutate pe piețele de export (în special Anglia, Olanda și Hamburg).
Se poate considera că prima tentativă de clasificare a vinurilor de Bordeaux aparține unui anume J. Bruneval. Acesta, într-o scrisoare datată 1723 și adresată lui Henry Powell (responsabil de pivnița Printului de Wales), menționează cele 4 mari vinuri ca fiind și cele mai bune. Ca fapt divers, Bruneval descrie favorabil și Chateau d’Issan (Margaux). O a doua tentativă a fost făcută într-un raport anonim francez, din anul 1730, și din care voi cita câteva rânduri: “Vinurile roșii pot fi clasificate în trei clase principale. Prima conține proprietățile Pontac, Lafitte (sic) și Chateau de Margo (sic), care se vând pentru 1200 până la 1500 de livre per butoi. Englezii sunt cei care cumpără în principal aceste vinuri. A doua clasă este formată dintr-un număr mare de proprietăți, al căror preț variază de la 300 la 500 de livre per butoi. A treia clasă include vinuri al căror preț este între 100 și 200 de livre per butoi (…)”. Din păcate, nu există nici o informație privind numele proprietăților considerate ca făcând parte din a doua și a treia clasă.
Iar acum, ajungem la ceea ce poate fi considerată prima clasificare serioasă a vinurilor din zona Medoc, bazată pe Arhivele firmei de brokeraj Tastet and Lawton. Lista a fost întocmită de profesorul Rene Pijassou, în a sa carte “Le Medoc”, informațiile fiind extrase din arhivele firmei mai sus amintite, pe o perioadă cuprinsă între anii 1741 și 1774. Principalul criteriu de selecție l-a reprezentat media prețurilor en primeur (în livre per butoi). În cele ce urmează, voi prezenta lista completă, cu mențiunea că voi aminti prețul doar pentru premiers crus (ordinea fiind oricum descrescătoare):
- Haut-Brion 1458
- Lafite 1278
- Margaux 1275
- Latour 1215
- Leoville
- Brane-Saint-Julien (mai târziu, Lagrange)
- Calon-Segur
- Lascombes
- Marquis-de-Terme
- Gruaud (Larose)
- Brane-Mouton (mai târziu, Rothschild)
- Gorse (mai târziu, Brane-Cantenac)
- Malescot
- Petit-Cazaux, Margaux (lipsă informații suplimentare)
- Pouget
- Pontac, Margaux (lipsă informații suplimentare)
- Rauzan
- Desmirail
- Issan
- Pichon-Longueville
- Giscours
- De Gasq (mai târziu, Palmer)
- La Chesnaye (legături cu Lanessan, din câte se bănuiește)
- La Colonie (încorporat mai târziu în Malescot)
- Bergeron (mai târziu, Ducru-Beaucaillou)
- Goudal, Cantenac (lipsă informații suplimentare)
- Beychevelle
- La Tour-de-Mons
- Citran
- Lynch-Bages
- Duluc (mai târziu, Branaire Ducru)
- Pontet-Canet
- Paveil (de Luze)
- Pontet-Saint-Julien (mai târziu, Langoa Barton)
- Pomies, Ludon
- Lafon (Rochet)
- Fourcas Hostein
Sunt câteva aspecte interesante cu privire la această listă. În primul rând, avem dovada incontestabilă că Haut-Brion conducea detașat în topul prețurilor și al prestigiului. În plus, chiar și atunci, reprezenta singurul producător din Graves care apare într-o clasificare a întregii regiuni Medoc. Apoi, abundența de proprietăți din Margaux care populează lista respectivă. Nu în ultimul rând, aș remarca nume care acum sunt clasificate drept umile cru bourgeois: La Tour-de-Mons, Citran, Fourcas Hosten. Se pare că în acea vreme, prestigiul lor era la cote mult mai înalte.
Voi încheia acest episod cu lista unui personaj care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Thomas Jefferson. După cum probabil se știe deja, acesta a fost un mare pasionat de vinuri, în special franțuzești. Perioada în care a fost Ministru al SUA în Franța, i-a permis să viziteze multe podgorii, inclusiv pe cele din Bordeaux (1787). Jefferson nu s-a limitat doar la a fi un avid consumator și collecționar, ba chiar a întocmit o listă în care a clasificat cele mai cunoscute vinuri din zonă, în 3 mari categorii:
Premiers Crus – 1500 de livre per butoi
- Margaux
- La Tour
- Haut-Brion
- Lafitte (sic)
Deuxiemes crus – 1000 de livre per butoi
- Rauzan
- Leoville
- Gruaud-Larose
- Kirwan
- Durfort
Troisiemes crus – 800-900 de livre per butoi
- Calon-Segur
- Mouton
- Gorse (Brane-Cantenac)
- Arboete (Lagrange)
- Pontet-Canet
- De Terme
- Candale (Issan)
Ce putem observa aici? În mare, situația rămâne neschimbată în raport cu lista Tastet and Lawton, doar că avem mai puține nume de această dată. În a doua categorie este interesant că, în afară de Kirwan, toate celelalte nume și-au păstrat pozițiile și în clasificarea din 1855. Mouton încă era timid la capitolul prețuri, dar va recupera mai târziu. Iar, per total, prețurile vinurilor din a doua și a treia categorie au început să crească destul de mult, mai reducând din deficitul avut vis-a-vis de cei 4 grei.
(În curând, partea a doua!)
