IMPORTANTVinuri

APOGEUM: Vinul obținut dintr-o Fetească Neagră plantată în 1959

Într-o agitație a reconversiei, un vin obținut dintr-un strugure plantat acum aproape 6 decenii este constant un centru de interes în cadrul unui târg precum GoodWine de la Romexpo. Vinul se numește Apogeum, soiul este Fetească Neagră și producătorul – Tohani.

Prezentăm noul an de Apogeum. Aici intrăm într-o direcție poate de consumator exclusivist al Tohaniului. Este vorba de o Fetească Neagră dintr-o viță de vie veche, plantată 1959. Suntem la sticla 394”, a declarat pentru SuperVinuri.ro Ștefan Timofti, somelierul Tohani care ne-a precizat că fiecare ediție limitată din acest vin sec numără 5.000 de sticle.

Fetească Neagră veche, aromele sunt clasice, vinificația este una clasică, doi ani de maturare în lemn, baricurile sunt noi, din stejar din Franța. Încă un an de zile stă în sticlă și iată-l prezent în pahar. 220 grame de zaharuri și nu zahăr, țin să precizez, ci zaharuri remanente pe litru. Adică foarte, foarte mult”, a vorbit Ștefan Timofti despre experiența Apogeum.

Recomandări pentru experiența ”plină”

Potrivit producătorului de la Dealu Mare, vinul Apogeum are nevoie de minim două ore de decantare înainte de a fi savurat. Merge bine cu preparate din carne roșie, brânzeturi maturate și deserturi cu ciocolată amăruie.

Pe site-ul Tohani, prețul unei sticle de vin Apogeum este de 150 de lei, cu TVA inclus.