Cătălin Bordea se numără printre vedetele din România care au propriul vin. Și nu orice vin, ci un vin NEBUN. Comediantul, enolog pasionat, și-a lansat de aproape un an propria colecție de vinuri, ”Mare Nebun”.
Coprezentatorul lui Dan Capatos la Xtra Night Show, a scos pe piață trei sortimente de vin din soiuri românești:
- Nebun de Alb – vin alb 12% alcool
Soi de struguri: Mustoasă de Măderat
- Nebun de Negru – vin roșu 14% alcool
Soi de struguri: Fetească Neagră
- Nebun de Fericire – vin ros 13% alcool
Soi de struguri: Rose Cadarcă
Potrivit Money.ro, Cătălin Bordea și-a prezentat prima oară licorile prietenilor săi buni, printr-o degustare la care au participat hip-hoperul Spike, dar și colegii si de stand-up comedy și actorii Cosmin Natanticu, Micutzu, Radu Bucălae.
”Am lansat aceste vinuri pentru că aș vrea să guste lumea din nebunia și fericirea mea, nu mă aștept să mă îmbogățesc din asta, dar sper să aduc, și așa, niște zâmbete, oamenilor care îl gustă. Consider că am trecut prin multe și cu toate astea mi-am păstrat fericirea, care, probabil, vine dintr-o doză mica de nebunie. Asta mi-aș dori și de la cei care îl gustă. Să guste fericirea și să o păstreze, nu doar pe papile”, a declarat comediantul Cătălin Bordea Adrian (36 ani) despre vinurile sale.
Colecția Nebun, vinurile lui Cătălin Bordea se găsesc de vânzare în magazinele online, dar și împreună, într-o prezentare specială toate trei sortimentele la ”pachet” (cutie lemn), la prețul de 195 lei.
Cătălin Bordea a terminat U.N.A.T.C-ul la Ion Cojar, este printre primii actori care au început stand-up comedy în România și a fost comediantul care a scos primul DVD de stand-up comedy din țară. Iar acum își savurează vinurile la clubul de comedie din București în care este co-asociat, The Fool, păstrând tema “nebună”.