Probleme la exportul a 15.000 de sticle de vin exportat din Republica Moldova în China. Transportul, deși a plecat în condiții bune, a ajuns la destinație cu vinul înghețat, pierderea fiind evaluată la 60.000 de dolari.
Sticlele de vin moldovenesc au fost încărcate într-un container cu o temperatură setată la plus 12 grade Celsius. Atunci când încărcătura a ajuns însă la destinaţie, în container erau -17 grade Celsius, iar toate sticlele s-au găsit îngheţate.
Vinul a fost încărcat din Moldova la începutul lunii iunie. Pentru că e vară, iar temperatura în boxă avea să urce la peste 50 de grade Celsius, importatorul a optat pentru un container refrigerator, care este de două ori mai scump. Temperatura a fost setată de către transportator în portul din Odesa, de unde marfa a pornit spre Beijing.
“Când au deschis toţi împreună au constat că vinurile de fapt sunt îngheţate, ceea ce reprezintă o daună totală. Deja ştim că poate fi vorba despre o eroare tehnică sau umană. Acum juridic în mare parte problema este între importator şi transportator. Ultimul în mare parte a admis că este vina lui, dar mai durează un pic, să vadă cu siguranţă unde s-a comis această eroare“, a spus pentru Prime.md Ion Luca, vinificatorul Carpe Diem și partener al distribuitorului chinez.
La rândul său, Min Cho, importatorul chinez al vinurilor moldovenești, a postat pe Facebook atât imagini cu sticlele înghețate, cât și un mesat emoționant. „Unele lucruri mai bine să rămâne nespuse, altele trebuie auzite…15 000 de sticle de vin. Unele sunt considerate cele mai bune din Moldova. Recolte începând cu anul 2014, cu o cantitate foarte limitată, de doar câteva sute de sticle…au fost declarate de CIQ complet deteriorate în timpul transportului. Acest container refrigerat a fost efortul meu suplimentar de a aduce și a oferi clienților noștri cele mai bune vinuri din Moldova. A fost o experiență emoțională pentru mine. Și sunt sigur că este pentru mulți care au fost implicați. Pentru toți acei oameni care au participat la crearea acestor vinuri minunate. Îmi pare rău…aveți scuzele mele cele mai profunde. Nu numai viticultorii, ci și doamnele care au ales acești struguri cu mâna…domnii care au lucrat în câmp…și oamenii de la liniile de îmbuteliere…ei au făcut aceste vinuri…nu numai vinificatorul. A fost Moldova…Fiecare dintre aceste sticle ar fi trebuit să dăruiască un zâmbet și o experiență de neuitat aici, în China. O impresie de neuitat a Moldovei…pe care o aveam în fiecare pahar de vin moldovenesc…Aceasta a fost responsabilitatea mea… pe care nu am putut s-o îndeplinesc. Încă o dată, aveți scuzele mele sincere”, a scris pe Facebook importatorul chinez.
Chiar dacă cele trei companii din Moldova au fost despăgubite de importator, această situaţie ar putea înrăutăţi colaborarea Moldovei cu China, susţine unul dintre vinificatori.
”Dăunează tuturor eforturilor noastre de a promova vinurile noastre în China. Acum sfarsit de vara, luna august importatorul nostru a rămas cu foarte puţine stocuri. Pe 9 septembrie este o dată când în China se vinde vin cât în toată luna ianuarie, februarie şi martie împreună. Pentrui noi această situaţie înseamnă că pierdem tot acest sezon foarte important de vânzări”, a mai spus Ion Luca, vinificatorul Carpe Diem.
Livrare era una specială. Este vorba despre o partidă limitată, iar multe dintre vinuri erau premiate la concursurile internaţionale cu medalii de aur. Mai mult, în container erau şi vinuri cu etichetă personalizată comandate de un cuplu pentru nunta ce urma să fie jucată în Bali.