Grupul Vintruvian Estates condus de Marius Iliev a preluat Crama Mennini din Drăgăşani şi Crama Histria din Dobrogea
Grupul Vintruvian Estates, companie holding care deține o serie de mărci de vin precum Caii de la Letea sau Prince Matei, a anunțat că a semnat tranzacția pentru a prelua Crama Mennini din Drăgășani și Crama Histria din Dobrogea.
Vintruvian Estates a semnat o tranzacție prin care preia 100% din părțile sociale ale SC Crama Mennini SRL, producătorul mai multor vinuri cu Denumirea de Origine Controlată DOC Drăgășani.
De asemenea, compania va majora capitalul social al SC Viticola SA, urmând să dețină controlul în această societate. Viticola este cunoscută pe piața vinurilor prin marca sa, Crama Histria, producător de vinuri premium de nișă din România, sub semnătura vinificatorului Paul Fulea.
„Aceste achiziții consolidează poziția Vintruvian Estates pe piața vinurilor premium, după ce, în 2019, compania a achiziționat 100% din activele Vinarte din Dealu Mare, inclusiv cunoscuta marcă Prince Matei”, arată compania.
„Ne bucură faptul că, prin această tranzacție, putem stabili o poziție puternică în segmentul vinurilor cu prestigiosul DOC Drăgășani și ne vom concentra eforturile în dezvoltarea de vinuri premium și super-premium din soiurile specifice zonei viticole unde se află plantațiile de viță-de-vie achiziționate, în special cu soiuri autohtone, precum Negru de Drăgășani, Crâmpoșie Selecționată, Fetească Regală și altele”, a declarat Marius Iliev, CEO Vintruvian Estate.
Crama Mennini a fost înființată de investitorul italian Paolo Mennini, originar din Toscana și care a reușit să creeze o bază impresionantă de active menite să pună în valoare prestigiul pe care îl are DOC Drăgășani.
Paul Fulea – Director Executiv al SC Viticola SA
„Prin această tranzacție am dorit, în primul rând, să ne asociem cu Paul Fulea, în așa fel încât să asigurăm resursele necesare pentru a duce mai departe această viziune despre vinurile de nișă, precum vinurile albe cu macerație prelungită, vinurile rosé extractive, vinurile orange, vinurile obținute cu fermentație naturală (spontană) ș.a. Vinurile create de Paul Fulea au cunoscut de-a lungul anilor succesul, atât pe piața internă, cât și la export pe piețe pretențioase ca SUA, Japonia, Belgia, Marea Britanie etc, prin punctaje importante obținute la marile concursuri internaționale, precum Decanter. Această tranzacție va face ca Paul Fulea să beneficieze de resursele grupului Vintruvian, inclusiv de sprijinul tehnic din partea grupului, acces la resurse tehnice și financiare, marketing, vânzări și altele. Paul Fulea urmează să ocupe poziții importante la nivelul Grupului, pe lângă poziția de Director Executiv al SC Viticola SA, în special managementul plantațiilor de viță-de- vie din care va proveni o parte din strugurii vinificați de Crama Histria”, a spus Marius Iliev, CEO Vintruvian Estates.
Vintruvian Estates este compania holding care deține o serie de mărci de vin premium precum Caii de la Letea, Epiphanie, Trilogie, Scentico, Prince Matei, Patima, Migala și altele.