Firme din sectorul vitivinicol românesc, promovate gratuit!
Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole, instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a încheiat un protocol de colaborare cu Iulian Bărbuceanu, autorul Proiectului independent de promovare a sectorului vitivinicol românesc „Atlasul Vinului Românesc.”
Scopul Protocolului este de a promova împreună sectorul vitivinicol românesc către publicul general din țară și străinătate în mediul online prin intermediul unor platforme deja existente, care vor fi actualizate și modernizate: www.onvpv.ro în română și engleză, respectiv www.atlasulvinului.ro în limba română și www.wineguideromania.com în limba engleză.
Un beneficiu major al parteneriatului este realizarea unei baze de date cartografice online pusă gratuit la dispozitia publicului general și a specialiștilor, la nivel global, cu peste 200 de hărți vitivinicole de precizie și tematice, actualizate constant in cadrul parteneriatului.
Existența acestei baza de date cartografice va asigura o promovare mai usoară a vinurilor certificate românești DOC, IG sau varietal, atât pe piața internă cât și pe cea internațională. în baza parteneriatului, un număr de aproximativ 2000 de afaceri din sectorul vitivinicol vor benefica de un pachet extins de promovare gratuită (pe lângă cele contra cost, disponibile inițial) la nivel național și internațional.
În primele luni ale anului următor afacerile considerate în grupul țintă (producători, specialiști, HORECA etc) vor fi invitate să se alature comunității care în prezent promovează deja gratuit primele 500 de firme din domeniu.
Rezultatele studiului desfășurat de către autorul proiectului și inovațiile tehnologice și cartografice ale proiectului denumit “Atlasul Vinului Romanesc”, derulat în decursul unui an de zile, un proiect considerat de către specialiștii din domeniu un succes și o necesitate, vor fi utilizate împreună cu informații statistice actualizate și furnizate constant de către ONVPV, conform legislației în vigoare, pentru a comunica publicului general informații într-un mod modern, practic și accesibil la nivel global.
Colaborarea va aduce în atenția celor interesați, în mediul online, resurse care vor susține punctual și gratuit întreg sectorul vitivinicol printr-o abordare multidisciplinară, oenoturism, evenimente, restaurante, specialiști din domeniu care nu produc vin, dar furnizează servicii.
Ca rezultat, consumatorii români și străini vor avea acces la informații despre oportunitățile oferite de vinul românesc într-un mod modern, organizat, bazat pe date oficiale, actualizate constant și prezentate în context.
Proiectul de parteneriat are ca obiectiv susținerea demersurilor și promovarea comunității vinului romanesc, pentru care platformele online pun la dispoziție numeroase resurse în mod gratuit.