Concursul de vinuri bag-in-box va avea loc pe 20 februarie. Câștigătorii, premiați la GoodWine
Concursul Național Vin Bag-in-Box – ediția 2019 va avea loc miercuri, pe 20 februarie, pentru cel de-al treilea an consecutiv. Evenimentul se va desfășura la București, la restaurantul La Mama – Ateneu, iar câștigătorii vor fi anunțați oficial pe 5 aprilie, în cadrul GoodWine – Romania’s Wine Convention, târg de vinuri organizat în Capitală.
Înscrierile pentru ediția 2019 a concursului de vinuri bag-in-box se încheie astăzi, pe 15 februarie. “Ne așteptăm să avem peste 100 de probe în acest an, întrucât remarcăm o creștere semnificativă a consumului de vin ambalat la bag-in-box, precum și îmbunătățirea constantă a calității vinului astfel ambalat”, declara luna trecută reprezentantul Smurfit Kappa Bag-in-Box, Cătălin Costiniuc.
Obiectivul principal al concursului este acela de a sprijini consumatorii de vin ambalat la bag-in-box atunci când doresc să aleagă un vin certificat în mod obiectiv de specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți din România, precum și de promovare pe piața internațională a vinurilor românești ambalate în bag-in-box, susține Cătălin Costiniunc, reprezentant Smurfit Kappa Bag-in-Box.
Cel mai popular vin bag-in-box, selectat de un juriu special
Juriul concursului de vinuri bag-in-box va fi alcătuit din membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, somelieri, oenologi, comercianți, jurnaliști și bloggeri din lumea vinului. Ca în fiecare an, și în 2019 va exista și un al doilea juriu, alcătuit din iubitori de vin, care va selecta cel mai popular vin la bag-in-box.
Recunoașterea calității, direct pe cutia vinului
Vinurile la bag-in-box medaliate vor primi însemne aplicabile pe exteriorul cutiilor, o validare a calității, un marcaj benefic atât consumatorilor, cât și comercianților.
În urma evaluărilor la Concursul Național Vin Bag-in-Box, vinurile cu cele mai bune punctaje vor fi înscrise cu sprijinul financiar al organizatorilor la Concours International Wine In Box, organizat în Franța, Toulouse, în ziua de 22 martie 2019.
“Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale de acest gen este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial. Suntem mândri de faptul că în anii precedenți, atât în 2017, cât și în 2018, au fost producători români câștigători la concursul internațional din Franța”, a mai spus Cătălin Costiniuc.
Câștigătorii vor fi premiați la GoodWine, în aprilie
Termenul limită pentru înscrierea vinurilor în concurs expiră astăzi, pe 15 februarie 2019, iar decernarea premiilor se va face în 5 aprilie 2019, ora 17.00, în cadrul GOODWINE, Romania’s Wine Convention București, la standul Azoc Star.
Concursul Național Vin Bag-in-Box beneficiază de sprijinul companiei franceze Smurfit Kappa Bag-in-Box și a filialei italiene Smurfit Kappa Bag-in-Box Vitop și este organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume – Concours International Wine In Box.
Concursul este organizat de Azoc-Star, partener oficial unic și exclusiv pentru Europa de Est al Diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, cu sediul central in Franța, localitatea Epernay.