Cea mai frumoasă etichetă de vin 2021. Gama BOB DE LUNĂ – marele premiu la competiția BASF
Cea mai frumoasă etichetă de vin. Iubitorii de vin au ales cea mai frumoasă etichetă dintre cele care împodobesc probele înscrise în marea finală națională a concursului ”Povești cu vinuri românești”, ediția 2021, eveniment organizat de compania BASF.
Cea mai apreciată etichetă de vin a fost ”BOB de LUNĂ”, creată de Enocrama. Eticheta a primit cele mai multe voturi valide (1.751 voturi) și câștigă această distincție pentru a doua oară într-un an. Prima desemnare a fost făcută în cadrul etapei regionale din Moldova a concursului de vinuri organizat de BASF și ADAR.
Eticheta ” BOB de LUNĂ” cuprinde șase vinuri, dintre care trei sunt albe (Chardonnay, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc), unul este roze (cupaj din Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon), iar două sunt vinuri roșii (Fetească Neagră și Băbească Neagră). Grafica acesteia redă povestea fraților Hortolomei, fondatorii ENOCRAMA, ilustrând evoluția lor personală și profesională, precum și întoarcerea la rădăcini după o călătorie dedicată studiului și perfecționării.
Desemnarea etichetei câștigătoare s-a făcut în urma unei proceduri speciale de numărare a voturilor valide, exprimate de utilizatorii români cu conturi reale în rețeaua de socializare Facebook. În urma în urma activității suspecte sesizate din partea fluxului de vizitatori pe pagina de Facebook BASF Agricultural Solutions în cursul zilei de 13 iulie 2021, BASF a verificat fiecare vot acordat pentru desemnarea câștigătorului competiției privind desemnarea celei mai frumoase etichete propuse de cele 4 crame finaliste. În urma procesului de verificare, BASF Agricultural Solutions, organizatorul concursului, a invalidat 459 de voturi acordate de utilizatorii având conturi suspecte, a căror activitate s-a subsumat în mod rezonabil conceptului de “Fake likes”.
BASF Agricultural Solutions promovează competiția loială și crede cu tărie că desemnarea câștigătorului unui astfel de concurs poate fi realizată numai printr-un engagement organic din partea publicului, descurajând activitățile frauduloase. De asemenea, ne dorim asocierea cu branduri și persoane care respectă aceste principii și suntem dedicați promovării spiritului de corectitudine în tot ceea ce facem.