Ce pierderi au înregistrat producătorii de struguri din Dealu Mare în 2019
Pierderi de producție în acest an în regiunea Dealu Mare! În urma finalizării acțiunilor de recoltare și prelucrare a strugurilor din sezonul 2019, Asociația Producătorilor de Vin din Dealu Mare raportează cel mai dificil an viticol din istoria documentată a regiunii, din punct de vedere cantitativ – cu aproximativ 60% mai mică decât în anul precedent.
Potrivit unui comunicat de presă, condițiile meteorologice specifice care au condus la această situație sunt:
- două reprize de grindină, pe parcursul lunii aprilie – care au lezat vița de vie, astfel încât elementele roditoare au fost distruse pe cale mecanică;
- seceta prelungită din perioada verii, care nu a permis creșterea în volum a boabelor de struguri;
- suplimentar, anumite zone au fost lovite de grindină și în ultima parte a lunii iunie, mai precis zona Năieni (Dealul Fințescu).
Cramele cele mai afectate au fost:
- Tohani – minus 65%;
- Davino – minus 60%;
- Viile Metamorfosis – 75% diminuare a producției în viile de la Valea Urloi (Urlați) și 50% în viile de la Năieni – Fințești
- Aurelia Vișinescu Wines – diminuare cu 51% – 72% față de 2018, în funcție de parcele (procente locale cuprinse între 51% și 72%);
- SERVE – 45% scădere a producției de pe cele 65 de hectare (cu pierderi între 90% și 15%, pe diferite parcele);
- Budureasca – minus 40%;
- LacertA – recoltă cu 30% mai mică decât în 2018.
Din fericire, strugurii au avut, însă, un nivel calitativ excepțional de bun – ceea ce i-a determinat pe membrii Asociației să se unească pentru a pune la punct un sistem propriu de criterii și metode de verificare pentru obținerea unei certificări calitative superioare a vinurilor roșii de vârf obținute aici – Denumirea de Origine Controlată și Garantată (DOCG). Asociația își exprimă determinarea de a pune în aplicare acest set de reguli și încrederea că anul viticol 2019 va fi, de fapt, piatra de temelie pe care se va construi cu succes imaginea acestei regiuni de excepțională valoare.