Proiectul Castel Vinum a apărut datorită atracţiei lui Heiner Oberrauch, proprietarul companiei Salewa (fabrică de echipamente exclusiviste outdoor, aflată în Târgu Mureş), faţă de zona Târnavelor. Începând cu 2001, Oberrauch a început să cumpere terenuri în zonă, iar bazele primei plantaţii au fost puse în 2006. A cumpărat terenuri de la mai mulţi proprietari şi le-a comasat.
Provenind dintr-o familie cu o tradiţie de şase generaţii în producerea vinului, în Italia, Heiner Oberrauch a fost crescut cu pasiunea pentru vin, tatăl său fiind vinificator în Tirolul italian.
Cu ajutorul fondurilor europene, în 2010 au fost plantate noi hectare de vie, an în care a început şi construcţia cramei, cu o capacitate de aproximativ 5.000 de hectolitri, situată în apropierea localităţii Mica, din judeţul Mureş. Potrivit reprezentanţilor Castel Vinum, investiţia în cramă şi în vie s-a ridicat undeva la 3 milioane de euro.
Pentru construcţia cramei, a cărei lansare oficială a avut loc în anul 2012, proprietarul Castel Vinum a lucrat cu un prieten arhitect, care a trebuit să călătorească în zonă timp de mai multe zile, pentru a alege pentru arhitectura cramei elemente de design caracteristice regiunii, astfel încât creaţia ulterioară să impresioneze stilistic, dar să nu iasă din linia tradiţională.
Crama are o arhitectură ce aminteşte de vechile turnuri de prin satele Transilvaniei.
Terroir-ul în care se află plantaţiile Castel Vinum este unul unic în zonă. Majoritatea dealurilor alese au expunere sudică, iar vânturile vestice şi nord-vestice ajută la reglarea ritmului viţei-de-vie, evaporând cantităţile de apă în exces.
Strugurii păstrează astfel zaharuri, aciditate şi arome specifice.
Pe cele 32 de hectare exploatate de către Castel Vinum sunt plantate soiuri cu randament în condiţiile specifice zonei: Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Muscat Ottonel, Fetească Regală şi Fetească Albă.
Alături de acestea, au mai fost aduse în plantaţie şi câteva soiuri inedite precum: Kerner şi Trebbiano, specifice regiunii Tirolului, dar şi Pinot Noir, Merlot, Fetească Neagră şi Zweigelt, ultimul foarte răspândit în plantaţiile din Austria.
Povestea vinului, în cramă, începe de pe “acoperişul” ei, de unde strugurii cad într-un desciorchinător, şi mai jos, ajung într-o presă pneumatică, respectând principiile cramei gravitaționale.
Din strugurii presaţi cu grijă, mustul ajunge în tancurile de inox care se află sub pământ şi în care fermentează, la temperatură controlată.
După o vreme, vinurile roşii sunt „cazate” în baricuri sau budane, pentru maturare, înainte de a fi îmbuteliate.
Vinurile Castel Vinum sunt realizate de către consultantul Celestino Lucin, oenolog la Abbazia di Novacello, Bresanone, cel care în 2009 a fost numit „vinificatorul anului“ de către publicaţia italiană Gamberro Rosso, şi de către şeful de cramă Mihaly Denes.
Vinurile Castel Vinum apar pe piaţă sub brandul Villa Vinea, portofoliul fiind segmentat în două game, Premium şi Selection, linii care, cu toate că diferă ca mod de abordare în vinificare, oferă aceeaşi aciditate crocantă şi aceeaşi mineralitate specifice zonei.
În 2013, Castel Vinum a propus pieţei un experiment inedit, lansând primul rosé românesc produs din Zweigelt, soi care s-a acomodat foarte bine în zona Târnavelor.
Companie: Castel Vinum SRL
Anul înfiinţării: 2004
Proprietari: OBERALP SPA
Suprafaţa viticolă: 32 ha
Structura solului: argilă cu mineralitate ridicată
IG: –
DOC: Târnave
Ape în proximitate: râul Târnava Mică
Repere de localizare: la 30 km sud-vest de municipiul Târgu Mureş, localitatea Mica (Mike falva – maghiară; Nickelsdorf – germană)
Structura plantaţiei: Fetească Albă, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel,
Gewuztraminer, Riesling de Rin, Kerner, Fetească Neagră, Pinot Noir, Merlot şi Zweigelt
Volumul total de vin produs anual: 120.000 litri
Volumul total de vin îmbuteliat anual: 80.000 litri
Winemakers: Lucin Celestino şi Mihaly Denes
Branduri: VILLA VINEA
Preţuri ex-cellar: 4,40 – 12,20 euro/sticlă
OENOTURISM
- Crama deţine sală de degustare
- Activităţi complementare: drumeţii, biking
ATRACŢII TURISTICE ŞI CULTURALE DIN ZONĂ
- Oraşul Tg. Mureş, la 25 km
- Oraşul Sighişoara, la 60 km
Fragment din cartea „Cramele din România”, de Cătălin Păduraru